Măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontiera cu ocazia zilei de 1 Mai

Având în vedere că duminică se va sărbători ziua de 1 Mai, din experiența anilor anteriori, în acest sfârşit de săptămână se estimează o creștere a traficului de persoane și mijloace de transport în punctele de trecere a frontierei, în special la graniţa cu Ungaria.

În acest sens, conducerea Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontieră Timișoara a dispus o serie de masuri pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ la frontieră.

Pentru fluidizarea traficului, se va suplimenta numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

Totodată, dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară sau de intrare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.

Reprezentanţii Poliției de Frontieră Române vor menţine permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se  efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune, astfel încât controlul să se desfășoare cu operativitate. 

Recomandăm persoanelor care doresc să petreacă acest sfârşit de săptămână în afara graniţelor ţării să utilizeze toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional, cu menţiunea că la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, după cum urmează:

  • Pe raza jud. Arad: PTF Turnu, PTF Vărşand, PTF Nădlac, PTF Nădlac II;
  • Pe raza jud. Bihor: PTF Salonta, PTF Borş, PTF Borş II, PTF Valea lui Mihai, PTF Săcuieni;
  • Pe raza jud. Satu Mare: PTF Urziceni, PTF Petea;
  • Pe raza jud. Timiş: PTF Cenad.

La frontiera cu Serbia sunt deschise următoarele puncte de frontieră în regim internațional:

  • pe raza jud. Timiș: PTF Jimbolia, PTF Moravita, iar PTF Valcani, Lunga, Cruceni sunt deschise doar intre orele 08–20, ora României;
  • pe raza jud. Caraș-Severin: PTF Naidăș;
  • pe raza jud. Mehedinți: PTF Porțile de Fier I, PTF Porțile de Fier II.

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei noastre. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe