La volan cu permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean român, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere românesc fals, pentru autoturismul pe care îl conducea.

În data de 11.11.2019, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român G. I., în vârstă de 44 de ani, domiciliat în județul Timiş, la volanul unui autoturism marca Ford, înmatriculat în Italia.

La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un permis de conducere care avea însemnele autorităților din Irlanda. Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis original, acesta fiind fals, iar în urma efectuării verificărilor specifice, aceștia au stabilit că bărbatul nu are dreptul de a conduce.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut documentul prezentat la control, din Irlanda, unde a plătit suma de 1000 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe