Infracțiuni la regimul circulației în zona de responsabilitate a ITPF Timișoara (24.08-26.08.2024)

La data de 25.08.2024, în jurul orei 18.30, o patrulă din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Naidaș, aflată în exercitarea atribuților de serviciu pe DN57, în localitatea Răcășdia, a efectuat  oprirea regulamentară a unui autoturism marca Volkswagen Sharan, înmatriuculat în România, condus de un cetățean român. În urma verificării, s-a constatat că șoferul nu avea asupra sa permisul de conducere, acesta afirmând că are permisul suspendat și că nu poate prezenta dovada  cu drept de circulație.

Verificările ulterioare au confirmat faptul că cetățeanul român are permisul suspendat și prin urmare nu avea dreptul de a conduce.

În aceeași zi, în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I, polițiștii de frontieră au întâmpinat o situație similară: un cetățean român s-a prezentat pentru a efectua formalitățile la frontieră, pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autoturism marca Citroen înmatriculat în România. În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că cetățeanul în cauză are, de asemenea, permisul de conducere suspendat.  

În ambele cazuri, lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat.  

La data de 24.08.2024, în jurul orei 12.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moldova-Veche au depistat în trafic pe DN 57A, între localitățile Susca și Pojejena, o persoană cu dublă cetățenie, română și americană. Conducătorul auto a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Statele Unite ale Americii, acesta declarând că nu deține alt permis de conducere internațional sau permis de conducere românesc.

Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce pe teritoriul României.

 *Tot pe data de 24.08.2024, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în ţară, un cetăţean ucrainian, în vârstă de 34 de ani, la volanul unui automarfar, înmatriculat în Ucraina.

La controlul de frontieră, şoferul a prezentat un permis de conducere ce purta însemnele autorităților din Ucraina.

Poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice asupra documentelor prezentate la control, în urma cărora au constatat că permisul de conducere nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals și uz de fals, fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Totodată dorim să amintim faptul că persoanele, cetățeni din statele care nu au semnat Convenția Internațională  privind circulația rutieră, încheiată la Viena în 1968, trebuie să posede permis de conducere internațional pentru a putea circula pe teritoriul României. 

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe