Grup de patru cetățeni străini oprit la frontiera româno-sârbă

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timişoara au depistat un grup format din patru cetățeni din Nepal care au încercat sa treacă ilegal frontiera în Serbia.

În data de 05.11.2023, în jurul orei 22.40, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni au observat cu ajutorul aparaturii din dotare patru persoane, la aproximativ 300 m față de linia de frontieră,  pe direcția localității Iohanisfeld, care se deplasau pe jos, spre linia de frontieră.

Deoarece nu-și justificau prezența în zonă, acestea au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că grupul este format din cetățeni originari din Nepal, patru adulți cu vârste cuprinse între 23 și 41 de ani. Totodată, s-a mai stabilit faptul că persoanele în cauză sunt intrate legal în România, fiind posesoare de vize de muncă.

Din declarațiile persoanelor rezultă că acestea intenționau să treacă frontieră de stat pentru a ajunge în Serbia și ulterior în state din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe