Doi urmăriţi general, reţinuţi la frontiera de vest

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat şi predat autorităţilor competente doi cetăţeni români care erau căutaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni săvârşite pe teritoriul României.

În ultimele 48 de ore, în Punctul de Trecere al Frontierei Cenad, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţenii români L.F., în vârstă de 23 de ani, respectiv H.V., în vârstă de 55 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbaţii în cauză figurează în bazele de date ca fiind urmăriţi general, primul în vederea executării pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier fiind condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare, iar celălalt pentru comiterea de infracţiuni contra ordinii şi siguranţei publice.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbaţilor în cauză, fiind predaţi unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe