Doi sirieni ascunși în portbagajul unui autoturism, depistaţi în timp ce încercau să iasă ilegal din țară


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad au depistat, ascunşi în portbagajul unui autoturism, doi cetăţeni din Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Șoferul și pasagerul (soț și soție) sunt cercetați pentru infracțiunea de trafic de migranţi.

În data de 23.10.2024, în jurul orei 21.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, o femeie în vârstă de 34 de ani, cetățean român, având ca pasageri pe soțul acesteia, pe fiul lor minor și un conațional luat la ocazie.

În urma unui control amănunțit al mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunși în portbagajul autoturismului, doi cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Siria, în vârstă de 22, respectiv 26 de ani, intrați legal pe teritoriul României. Aceștia au declarat că intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini.

De asemenea, cei doi soți sunt cercetați pentru infracţiunea de trafic de migranţi, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun

  • Doi sirieni ascunși în portbagajul unui autoturism, depistaţi în timp ce încercau să iasă ilegal din țară

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe