Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad au depistat doi minori, un băiețel și o fetiță, în vârstă de 9, respectiv 3 luni, ascunşi de către părinți printre bagajele din autovehiculele cu care circulau, pentru a-i scoate ilegal din România, deoarece nu dețineau documente de călătorie pentru aceștia.
În data de 05.01.2017, în jurul orei 22.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul român Florin T., în vârstă de 21 ani, domiciliat în judeţul Dolj, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Spania. Bărbatul era însoţit de Lucreţia A., în vârstă de 18 ani, din judeţul Olt.
La controlul autovehiculului, poliţiştii de frontieră au descoperit ascuns printre bagajele aflate intre scaunele din spate, acoperit cu o pătură, un minor în vârstă de 9 luni, fiul celor doi cetățeni români.
Câteva minute mai tarziu, în același punct de frontieră, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor cetăţeanul român Costel B., în vârstă de 41 ani, alături de care se aflau Marinela B. şi Marian B., toți domiciliați pe raza judeţului Dolj, care călătoreau cu un microbuz marca Ford Tranzit.
La controlul mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunsă între scaunele microbuzului, acoperită cu articole de îmbrăcăminte, o fetiţa în vârstă de 3 luni, fiica celor doi pasageri din microbuz.
În ambele cazuri, la cercetări părinții minorilor au declarat că intenţionau să se deplaseze în Spania împreună cu minorii şi au recurs la această metodă deoarece nu aveau documente de călătorie pentru aceștia.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor în cauză, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.