Doi cetăţeni din Bangladesh, depistaţi la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat, în zona de competenţă, doi cetăţeni din Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos.

În data de 18.11.2019, în jurul orei 18.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiş, au declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în urma căreia au depistat, pe direcția localității de frontieră Tomnatic, din județul Timiș, doi bărbaţi care nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zona de frontieră.

Imediat, poliţiştii de frontieră i-au dus pe cei doi la sediul instituției pentru cercetări, unde s-a stabilit faptul că sunt cetăţeni din Bangladesh, în vârstă de 25, respectiv 52 de ani. Bărbații au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, întrucât doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe