Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cenad au depistat un cetăţean indian, care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, folosindu-se de un document de călătorie grecesc fals.
În data de 09.01.2020, ora 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, o persoană de sex masculin, călătorind ca pasager într-un autoturism condus de un cetăţean român.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un paşaport cu însemnele autorităților din Grecia. Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare cu aparatura din dotare, stabilind că acesta este fals, motiv pentru care persoana a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.
În cadrul verificărilor s-a stabilit că bărbatul este cetățean din India, S.L., în vârstă de 28 de ani și a recurs la această metodă deoarece nu deţinea o viză care să îi permită trecerea frontierei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals cât şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun.