Autoturism fără drept de circulație în România, condus de un cetățean bulgar

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare efectuează cercetări cu privire la un cetățean bulgar care a fost depistat în trafic conducând un autoturism fără drept de circulație în România

 În data de 04.08.2025, în jurul orei 13:30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, pe timpul desfăşurării unei misiunii pe comunicaţia DN6 - localitatea Cenad, la intrarea în Romania dinspre Ungaria, au oprit pentru verificări un autoturism, înmatriculat în Germania, cu numere provizorii. Acesta era condus de un bărbat, cetățean bulgar, în vârstă de 38 de ani.

La control, colegii noștri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care s-a constatat că mijlocul de transport este înmatriculat, însă numerele de înmatriculare provizorii nu îi oferă dreptul de circulație pe drumurile publice din România.

Poliţiştii de frontieră s-au sesizat și efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Autoturism fără drept de circulație în România, condus de un  cetățean bulgar

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe