Polițiștii de frontieră timișoreni din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia - ITPF Timişoara au depisat trei cătețeni nepalezi care au încercat să treacă ilegal frontiera, într-un taxi.
La data de 04.09.2024, în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia - ITPF Timişoara, au depistat într-un autoturism care circula în regim taxi, înmatriculat în România și oprit pe DN59A, la ieșire din localitatea de frontieră Cărpiniș, trei cetățeni străini care nu și-au putut justifica prezența în zonă.
Cetățenii străini și șoferul autoturismului, cetățean român, au fost conduși la sediul sectorului pentru verificări, în urma cărora s-a constatat faptul că cei trei cetățeni străini provin din Nepal, având vârste cuprinse între 30 și 43 de ani. Aceștia au declarat faptul că doreau să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu scopul de a ajunge în vestul Europei. Cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat față de cetățenii nepalezi respectiv trafic de migranți pentru șoferul autoturismului.
De asemenea, recomandăm cetățenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situația în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunțe echipajele Poliției de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcționează non-stop (021.9590).