Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiș, au depistat în apropierea localitații de frontieră Cenad, cinci cetăţeni din Bangladesh intrați legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă fraudulos frontiera în Ungaria.
În data de 25.01.2024, în jurul orei 20.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare - I.T.P.F. Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale.
În urma acţiunii au fost depistaţi în apropierea localitații de frontieră Cenad, cinci cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă, după ce au coborât dintr-un autoturism înmatriculat în România și au luat-o la fugă spre frontiera cu Ungaria.
Cetățenii străini și șoferul autoturismului au fost conduși la sediul sectorului pentru verificări. În cadrul cercetărilor s-a constatat faptul că cei cinci cetățeni străini provin din Bangladesh și au vârste cuprinse între 21 și 41 de ani. Aceștia au declarat faptul că au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge în vestul Europei. Cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat față de cetățenii straini și de trafic de migranți față de cetățeanul român, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
De asemenea, recomandăm cetățenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situația în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunțe echipajele Poliției de Frontieră, apelând numărul de telefon cu funcționare non-stop (021.9590).