Un irakian prins când intenționa să treacă ilegal frontiera în Ungaria

Polițiștii de frontieră din cadrul Poliției de Frontieră Satu Mare au depistat un cetățean irakian, solicitant de azil în România, în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

În data de 10 mai a.c., polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Satu Mare, împreună cu lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berveni au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale.

Astfel, în jurul orei 11.00, polițiștii de frontieră sătmăreni au identificat și reținut, în localitatea Oar, județul Satu Mare, la baza digului, un cetățean străin, care se deplasa pe jos, spre frontiera cu Ungaria.

Deoarece nu își justifica prezența în zonă, persoana în cauză  a fost dusă la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre un cetățean irakian, în vârstă de 36 de ani. Totodată, s-a stabilit că persoana în cauză este solicitant de azil pe teritoriul țării noastre și intenționa să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

Conform procedurilor legale, cetăţeanul irakian a fost predat de către polițiștii de frontieră lucrătorilor I.G.I. - Biroul pentru Imigrări Satu Mare.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe