Trei permise de conducere false descoperite la frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au depistat trei cetățeni - doi români și un ucrainean - care au prezentat la controlul de frontieră permise de conducere false. Două dintre permisele prezentate erau ucrainene, iar al treilea era polonez.

În data de 05 august a.c., în jurul orei 10.00, s-a prezentat în P.T.F. Petea, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, Petrică P., în vârstă de 25 de ani, din județul Iași. Acesta conducea un autoturism marca Opel Zafira, înmatriculat în Belgia. Cu ocazia controlului efectuat, polițiștii de frontieră au constatat că  tânărul a prezentat un permis de conducere polonez, care nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, fiind  fals.

La același punct de trecere a frontierei, în data de 04 august a.c., în jurul orei 09.00, s-a prezentat pentru a intra în România, cetățeanul ucrainean Andrii G., în vârstă de 31 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Audi, înmatriculat în Italia. La controlul documentelor, ucraineanul a prezentat un permis de conducere ucrainean, care nu îndeplinea condițiile unui document autentic.

Tot în PTF Petea s-a prezentat vineri, 03 august a.c., în jurul orei 22.00, pentru a intra în țară Gheorghe M., în vârstă de 39 de ani, din județul Satu Mare, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în Franța. Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țara noastră, la controlul documentelor i-a fost solicitat și permisul de conducere. Sătmăreanul a prezentat un document ucrainean, care însă nu era unul autentic.

În toate cele trei cazuri documentele false au fost ridicate de polițiștii de frontieră și au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

  • Trei permise de conducere false descoperite la frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe