Ţigări de contrabandă confiscate la frontiera de nord

 

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au depistat într-un autoturism oprit în trafic, pentru control, în bagajele personale ale unor persoane de sex feminin, aproximativ 350 pachete țigări, marfă care urma să fie comercializată pe piața neagră de desfacere din zonă.

În data de 06 martie a.c., în jurul orei 14.00, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului PF Vișeu de Sus au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Pe timpul acțiunii, un echipaj mobil al poliției de frontieră a depistat, în trafic, pe raza localității Săliștea de Sus, jud. Maramureș, un autoturism marca Audi A4, condus de către Veronica M., în vârstă de 63 de ani, în care se afla în calitate de pasager Susana V. , în vârstă de 19 ani, ambele domiciliate pe raza jud. Bistrița-Năsăud.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit, în bagajele personale ale celor două persoane de sex feminin, mai multe pachete cu țigări, pentru care acestea nu au putut prezenta niciun document de proveniență.

Persoanele în cauză, împreună cu autoturismul au fost duse la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii țigărilor descoperite a rezultat cantitatea de 349 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 4.100 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, polițiștii de frontieră efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

De asemenea, autoturismul în valoare de 14.000 lei, folosit la transportul țigărilor a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

 

 

  • Ţigări de contrabandă confiscate la frontiera de nord
  • Ţigări de contrabandă confiscate la frontiera de nord
  • Ţigări de contrabandă confiscate la frontiera de nord
  • Ţigări de contrabandă confiscate la frontiera de nord

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe