Peste 30.000 de pachete cu ţigări descoperite la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, peste 30.000  pachete cu țigări de contrabandă, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din România.

În data de 15 februarie a.c., în jurul orei 00.30, s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, pentru efectuarea formalităților de frontieră, doi cetățeni cu dublă cetățenie româno-ucraineană, Vasile P. și Ruslan R., în vârstă de 30, respectiv 34 de ani, călătorind cu un autoturism marca Renault, înmatriculat în România.

Acționând în baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanelor și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în ușa culisantă, în pereții laterali precum și într-un loc special amenajat în podeaua mașinii, cantitatea de 3.454 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de peste 41.000 lei, au fost reținute în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de 32.500 lei a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege.

*În data de 14 februarie a.c., un echipaj din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control un autoturism marca Mercedes ML, înmatriculat în Franța.

Conducătorul autoturismului a ignorat semnalele efectuate de către lucrătorii noștri continuându-și deplasarea în mare viteză spre localitatea Bistra, jud. Maramureș.

Polițiștii de frontieră au trecut la urmărirea mașinii iar la scurt timp aceasta a fost descoperită abandonată. Pe timpul deplasării conducătorul auto a pierdut controlul volanului oprindu-se intr-un imobil de pe marginea drumului.

Din primele verificări, în mașină au fost observate mai multe colete cu țigări, drept urmare mașina a fost dusă la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii țigărilor descoperite a rezultat cantitatea de 14.860 pachete de țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 174.000 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul a fost indisponibilizat, iar în continuare se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.

În data de 14 februarie 2018, un echipaj din cadrul Sectorului PF Brodina, jud. Suceava, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a descoperit în apropierea frontierei de stat 5 colete cu țigări.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, iar în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 11.880 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 139.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

  • Peste 30.000 de pachete cu ţigări descoperite la frontiera de nord
  • Peste 30.000 de pachete cu ţigări descoperite la frontiera de nord
  • Peste 30.000 de pachete cu ţigări descoperite la frontiera de nord
  • Peste 30.000 de pachete cu ţigări descoperite la frontiera de nord
  • Peste 30.000 de pachete cu ţigări descoperite la frontiera de nord
  • Peste 30.000 de pachete cu ţigări descoperite la frontiera de nord
  • Peste 30.000 de pachete cu ţigări descoperite la frontiera de nord
  • Peste 30.000 de pachete cu ţigări descoperite la frontiera de nord
  • Peste 30.000 de pachete cu ţigări descoperite la frontiera de nord

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe