Microbuz furat din Italia, descoperit la Stroiești

Polițiștii de frontieră din S.T.P.F. Suceava - I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit un microbuz marca Mercedes Sprinter în valoare de peste 25.000 de euro care figurează ca fiind semnalat furat din Italia.

Ieri, 20 septembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul STPF Suceava au declanșat o acțiune pe linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.

Astfel, în jurul orei 15.30, lucrătorii noștri au identificat într-o parcare de pe raza localității Stroiești, județul Suceava, un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Germania.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora au constatat faptul că mijlocul de transport figurează ca fiind semnalat furat din Italia.

Microbuzul, în valoare de aproximativ 123.750 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

  • Microbuz furat din Italia, descoperit la Stroiești
  • Microbuz furat din Italia, descoperit la Stroiești

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe