Mașină căutată în Belgia, oprită la P.T.F. Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat la intrarea în țară un autoturism marca Audi A3 care este căutat de către autoritățile din Belgia.

Ieri, 9 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România, cetățeanul român Vasile B., în vârstă de 51 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș. Acesta conducea o autoutilitară marca Mercedes, care tracta o platformă pe care era transportat un autoturism marca Audi A3.

Cu ocazia controlului specific, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul marca Audi A3 este semnalat ca “bun căutat pentru confiscare” alertă introdusă de autoritățile din Belgia, în data de 6 septembrie 2018.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 60.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului P.F. Petea până la finalizarea cercetărilor, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe