BMW căutat în Marea Britanie și depistat la Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea - I.T.P.F. Sighetu Marmației au indisponibilizat un autoturism marca BMW, în valoare 30.000 lei, care figura în bazele de date ca fiind căutat de către autoritățile din Marea Britanie.

În data de 8 octombrie a.c., ora 18.00,  la P.T.F. Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul român Andrei M., în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani, conducând un autoturism marca BMW 520D, an fabricație 2008, cu numere de înmatriculare germane.

Cu ocazia formalităţilor specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări în bazele de date cu privire la  autoturismul respectiv. Astfel, s-a constatat că în evidentele Interpol maşina în cauză figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă de către autoritățile din Marea Britanie din data de 2 octombrie 2017.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt, iar autoturismul în valoare de 30.000 lei a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

  • BMW căutat în Marea Britanie și depistat la Petea
  • BMW căutat în Marea Britanie și depistat la Petea

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe