Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au descoperit în zona de responsabilitate un autoturism marca Audi A6 semnalat ca fiind furat din Marea Britanie, a cărui valoare se ridică la suma de 50.000 de lei.
În data de 28 mai a.c., un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș a oprit în trafic pentru control, pe raza localității de frontieră Sighetu Marmației, un autoturism marca Audi A6, condus de un cetățean român, Alin S., în vârstă de 34 de ani.
In baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare cu privire la autoturismul în cauză, în urma cărora s-a constatat că mașina figura ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autoritățile din Marea Britanie.
Drept urmare, autoturismul în valoare de 50.000 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.