Autoturism încărcat cu aproximativ 20.000 pachete țigări, confiscat la Straja

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au descoperit şi ridicat în vederea confiscării, dintr-un autoturism abandonat în lunca râului Suceava, 19.850 pachete de ţigări de provenienţă Duty Free, în valoare de peste 230.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

Azi, 10 noiembrie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, județul Suceava, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.  

Astfel, în jurul orei 01.00, pe raza localității Straja, lucrătorii noștri au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control a unui autoturism marca Audi Q7, având aplicate plăcuțe de înmatriculare de România. Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalele colegilor noștri au pornit în urmărirea acestuia, iar după aproximativ 1 km, pe raza localității Straja, autoturismul a fost descoperit abandonat în lunca râului Suceava.

S-au dispus măsuri de monitorizare a zonei în vederea reținerii șoferului, iar în autoturism au fost observate mai multe baxuri care conțineau țigări.

S-a luat măsura conducerii mijlocului de transport cu țigări la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii coletelor din mașină, a rezultat cantitatea de 19.850 pachete de ţigări în valoare de 232.245 lei.

Autoturimul în valoare de 25.000 lei, cu număr fals de înmatriculare, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, precum și pentru documentarea întregii activități infracționalesub directa coordonare a unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

  • Autoturism încărcat cu aproximativ 20.000 pachete țigări, confiscat la Straja
  • Autoturism încărcat cu aproximativ 20.000 pachete țigări, confiscat la Straja
  • Autoturism încărcat cu aproximativ 20.000 pachete țigări, confiscat la Straja
  • Autoturism încărcat cu aproximativ 20.000 pachete țigări, confiscat la Straja
  • Autoturism încărcat cu aproximativ 20.000 pachete țigări, confiscat la Straja

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe