Aproximativ 4.000 pachete țigări confiscate la frontiera de nord

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în punctele de trecere a frontierei și la frontiera verde, aproximativ 4.000  pachete cu țigări, în valoare de peste 46.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din România.

În data de 20.02.2018, în jurul orei 00.30, s-a prezentat în P.T.F. Siret, jud. Suceava, pe sensul de intrare în țara, Irina C., în vârstă de 39 de ani, conducând un autoturism marca Fiat.

În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii și bagajelor. 

Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în rezervorul autoturismului, cantitatea de 200 pachete de țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană.

Ţigările în valoare de 270 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

*Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmației – I.T.P.F. Sighetu Marmației, pe timpul executării unei misiuni specifice, au observat mai multe persoane care transportau către interiorul țării colete voluminoase.

S-a acționat pentru reținerea acestora, moment în care bărbații au abandonat coletele și s-au îndreptat spre teritoriul ucrainean.

La fața locului a fost solicitată o echipă de intervenție care a descoperit în zonă opt colete care conțineau cantitatea de 3.970 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 46.500 lei.

Țigările, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

  • Aproximativ 4.000 pachete țigări confiscate la frontiera de nord
  • Aproximativ 4.000 pachete țigări confiscate la frontiera de nord

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe