520 pachete de țigări fără documente de proveniență descoperite într-o mașină

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit, într-un autoturism oprit în trafic, 520 pachete de țigări, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente justificative. Țigările au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Ieri, 17 februarie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, la ora 19.50, în localitatea Mădăras, județul Satu Mare au oprit pentru control un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România. Mașina era condusă de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din județul Sălaj, având ca pasager un alt cetățean român.

La controlul autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe pachete de țigări. Persoanele și autoturismul au fost conduse la sediul STPF Satu Mare, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 520 pachete de țigări, de proveniență Duty Free.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de aproximativ 6.100 lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Deoarece șoferul a declarat că nu știa ce conțin bagajele pasagerului, acestuia din urmă i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege.

  • 520 pachete de țigări fără documente de proveniență descoperite într-o mașină
  • 520 pachete de țigări fără documente de proveniență descoperite într-o mașină
  • 520 pachete de țigări fără documente de proveniență descoperite într-o mașină

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe