În data de 19 aprilie, a fost lansat proiectul „O viață cât un Centenar”, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul MAI, la care au participat ministrul afacerilor interne Carmen Dan și ministrul culturii și identității naționale, George Ivașcu.
Acest proiect are ca scop să mediatizeze poveștile de viață ale unor români născuți în anul Marii Uniri. În perioada următoare, angajații MAI vor ajunge la cele 250 de persoane care au împlinit sau vor împlini în anul 2018 vârsta de 100 de ani pentru a-i cunoaște, a le asculta poveștile și pentru a învăța din experiența unui centenar trăit în România.
La eveniment au fost invitați cinci români născuți în anul 1918, respectiv Elena Bică, Constanța Petre, Steliana Bardaș, Simion Gîrlea și Vasile Ghiață.
„Dumneavoastră sunteți reprezentanții celor care, în ultimul secol, au trăit, au sperat și au modernizat România. Sunteți „românii – simbol”, care au crezut în destinul acestei țări”, le-a spus ministrul Carmen Dan, subliniind faptul că dincolo de numele personalităților ilustre ale istoriei „țara noastră este creația oamenilor simpli, a românilor patrioți, a celor care, prin faptele lor, și-au demonstrat atașamentul față de România”.a eveniment au fost invitați cinci români născuți în anul 1918, respectiv Elena Bică, Constanța Petre, Steliana Bardaș, Simion Gîrlea și Vasile Ghiață.
Cei cinci „centenari” au primit din partea ministrului afacerilor interne simboluri naționale, printre care și un Tricolor, cu invitația de a-l purta aproape de inimă așa cum au purtat și România.
„Drapelul este simbolul care i-a însuflețit pe români în momentele grele de luptă, dar și de bucurie. Eu sunt convinsă că în cei 100 de ani de viață ați trăit și ați depășit asemenea momente, dumneavoastră sau cei dragi. Am convingerea că veți considera acest dar un semn de respect pe care cu toții vi-l purtăm. La rândul meu, vă mulțumesc pentru darurile neprețuite pe care le lăsați în urma dumneavoastră!”, a precizat ministrul Carmen Dan.
Campania „O viață cât un Centenar” va continua pe tot parcursul anului, în semn de prețuire pentru românii care s-au născut odată cu România Mare.
„Oamenii pe care îi onorăm astăzi nu sunt eroi de poveste, însă poartă la vedere povestea cea mai importantă: firele albe, ridurile și palmele lor muncite mărturisesc o viață lungă și plină de efort. Este firesc, la o vârstă atât de frumoasă. Ar mai fi însă un detaliu, unul esențial: privirea. Veți regăsi în ochii lor, intacți în ciuda timpului, copii poznași, adolescenți visători și tineri energici. Chipurile din fața noastră sunt chipul României, cea de până la noi, dar și cea de mâine. Când îi sărbătorim pe acești oameni, acceptăm tacit și o mare răspundere: aceea de a aduce, asemenea lor, modesta noastră contribuție personală la strălucirea României anului 2118. Și, tot asemenea lor, de a ne mira un pic că autoritățile statului găsesc acest gest demn de o ceremonie oficială”, a spus ministrul Culturii, George Ivașcu.
Unul dintre cei cinci sărbătoriți, Simion Gîrlea are cu 3 luni mai mult decât România Mare. S-a născut în luna septembrie a lui 1918, undeva dincolo de Prut, și a supraviețuit atrocităților celui de-al Doilea Război Mondial.
A luptat peste o mie de zile pe front și nu poate uita cum camarazii lui piereau sub ploaia de gloanțe și de schije, unii îngropați în tranșee. „În război nu a fost ușor. Duminică 6 septembrie 1942 ne-am urcat în tren la Constanța și o lună de zile am mers cu trenul până am ajuns la Stalino…Când am ajuns la Tighina, după 4 luni de zile de mers pe jos…am sărutat pământul.”
A văzut cum au câștigat comuniștii puterea, dar și cum au pierdut-o. Simion Gîrlea se mândrește că a trăit sub trei regi: Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai.
Din cei 100 de ani de viață, Constanța Petre nu va uita vreodată cum a fost impus regimul comunist.
La 21 de ani a rămas văduvă după ce soțul i-a murit în război.
Constanța Petre a vorbit la rându-i despre război. „Vă spun că am dus-o foarte greu în timpul războiului din pricina ocupației ruse…Vă spun că am lucrat foarte mult și acum am ajuns la etatea aceasta cu mintea foarte lucidă dar totuși boala mai mă sâcâie un pic…Viața mea a fost și frumoasă și rea. După război, secetă și foamete. A fost mai bine cu Regele Mihai. La Revoluție eram aici. A fost o eliberare dar nu în bine, cam în rău”, a povestit ea.