Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat doi cetăţeni vietnamezi care au încercat să iasă din România, folosind documente de călătorie aparținând altor persoane, in care erau aplicate vize Schengen valabile.
În data de 17.01.2017, în jurul orelor 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac - Nagylak s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind cu un autoturism condus de un cetățean român, două persoane care s-au legitimat cu paşapoarte eliberate de autorităţile din Vietnam in care erau aplicate vize Schengen valabile.
Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoanele nu corespund cu cele din documentele de călătorie, motiv pentru care au fost conduse la sediul Punctului de Trecre a Frontierei pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele sunt o femeie și un bărbat din Vietnam, Manh L., în vârstă de 28 ani şi Thuy N., în vârstă de 33 ani și au intrat legal în România, în baza pașapoartelor personale în care erau aplicate vize turistice. În cadrul primelor cercetări aceştia au declarat că documentele prezentate le-au obţinut de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 400 euro cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei. Persoanele în cauză au recurs la această metodă pentru că nu posedau vize valabile care să le permită să călătorească în Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei cetățenilor vietnamezi şi le-au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.