Valorile de trafic prin punctele de frontieră au crescut cu aproximativ 28% cu ocazia Sărbătorilor Pascale la creştinii catolici

În această perioadă, cu ocazia Sărbătorilor Pascale celebrate de creştinii catolici din toată lumea, prin punctele de trecere ale frontierei de la graniţa cu Ungaria au fost înregistrate creşteri ale valorilor de trafic, în special pe sensul de intrare în România, fără a fi probleme deosebite la controlul de frontieră.

Astfel, în ultimele 48 de ore, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 301.500 de persoane, din care 164.800 pe sensul de intrare în ţară. Într-o perioadă similară (03 - 05.03.2016), la frontieră au fost înregistrate 235.900 treceri persoane, din care 113.900 pe sensul de intrare în România, constatandu-se o creştere cu 28%.

 Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere ale frontierei din cadrul I.T.P.F. Oradea (la frontiera cu Ungaria) pe unde, în ultimele 48 ore, au trecut graniţa aproximativ 102.500 persoane din care 61.600 pe sensul de intrare în ţară. De exemplu, cel mai tranzitat punct de trecere a fost P.T.F. Nadlac II unde, într-un interval de 48 de ore, poliţiştii de frontieră au verificat, pe sensul de intrare în România, aproximativ 25.000 persoane şi 12.000 mijloace de transport (faţă de aproximativ 14.200 persoane şi 7.200 mijloace de transport, într-o perioadă normală).

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română a luat toate măsurile necesare astfel încât tranzitul să se efectueze în condiţii normale. Astfel, a fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.

Totodată, autorităţile de frontieră din R. Ungară ne-au informat, prin intermediul Punctului de contact româno-maghiar (Borş – Artand), că în perioada  26.03.2016, ora 23.00 (ora României) – 28.03.2016 ora 23.00 (ora României) este restricţionată, pe teritoriul R. Ungare, circulaţia automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

Reamintim că Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare în scopul prevenirii tranzitării frontierei de către persoane, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.

Recomandăm cetăţenilor care tranzitează punctele de frontieră rutiere cu autoturisme, microbuze si autocare, în perioadele în care se prefigurează creşteri ale valorilor de trafic, să consulte aplicaţia on-line destinată monitorizării traficului la punctele de trecere a frontierei disponibilă pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro. Aplicaţia on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat.

Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe