Politistii de frontiera aradeni au depistat si predat autoritatilor competente, un cetatean roman care intentiona sa se sustraga de la executarea pedepsei cu inchisoarea pentru savarsirea infractiunii de furt.
Joi, 10.04.2008, in jurul orelor 07.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, judetul Arad, s-a prezentat pentru a iesi din tara cetatenul roman Ovidiu S., in varsta de 36 ani.
Cu ocazia efectuarii formalitatilor specifice, politistii de frontiera au constatat ca pe numele barbatului era emis de catre autoritatile din judetul Neamt un mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea - 3 ani - pentru savarsirea infractiunii de furt.
Ca urmare a celor constatate, politistii de frontiera au intrerupt calatoria barbatului si l-au predat unei echipe operative din cadrul I.P.J. Arad, in vederea luarii masurilor legale ce se impun.