Politistii de frontiera se confrunta, zilnic, cu cetateni care apeleaza la cele mai diverse metode de trecere ilegala a frontierei de stat. Una dintre modalitatile prin care anumiti cetateni incearca sa "fenteze" politistii de frontiera este folosirea, la intrarea sau iesirea din tara, a pasapoartelor falsificate.
In cursul zilei de ieri, la P.T.F. Nadlac, jud. Arad, o romanca a fost depistata de lucratorii nostri incercand sa iasa ilegal din tara, folosindu-se de un pasaport fals. Teleormaneanca Florenta C., in varsta de 35 de ani, s-a legitimat la iesirea din Romania, cu un pasaport care prezenta mai multe semne de contrafacere. Cu ocazia verificarilor, s-a stabilit ca Florenta C. avea restrictionat dreptul de a trece granita, deoarece, la o iesire precedenta din tara, depasise termenul legal de sedere in strainatate. Ea a declarat politistilor de frontiera ca, in urma cu putin timp, s-a intalnit, in incinta unui local public bucurestean, cu sora sa, careia i-a explicat situatia. Potrivit declaratiei teleormanencei, discutia dintre cele doua a fost auzita de o alta persoana aflata in local, despre care Florenta C. a spus ca nu-l cunoaste, si care i-a promis un document de calatorie contrafacut, in schimbul sumei de 1.000 euro. Cateva zile mai tarziu, femeia s-a prezentat cu banii ceruti si a intrat, astfel, in posesia pasaportului falsificat.
Florentei C. i s-au intocmit actele premergatoare inceperii urmaririi penale, pentru savarsirea infractiunilor de fals in inscrisuri oficiale si uz de fals. Ea urmeaza a fi prezentata procurorilor pentru luarea masurilor legale ce se impun.