Politistii de frontiera aradeni au depistat, in week-end, trei cetateni moldoveni care intentionau sa iasa ilegal din Romania si sa ajunga in Germania, folosindu-se de documente de identitate romanesti fals.
In data de 14.04., in jurul orei 21.00, la P.T.F. Varsand, s-au prezentat pentru a iesi din tara, calatorind ca pasageri intr-un autoturism, trei persoane, doua femei si un barbat, care au prezentat la controlul de frontiera carti de identitate romanesti, eliberate de autoritatile competente ale judetului Bacau.
Cu ocazia verificarii documentelor prezentate, politistul de frontiera a constatat ca acestea sunt false total, neavand elementele de siguranta ale celor originale aflate in uz.
In urma cercetarilor, s-a stabilit ca cele trei persoane sunt cetateni din R. Moldova - Ludmila C., 38 de ani, Angela B., 42 de ani, si Andrei C. de 40 de ani - asupra acestora fiind descoperite pasapoartele personale, in baza carora intrasera legal in Romania, in cursul saptamanii trecute.
Conform propriilor declaratii, cetatenii moldoveni intenţionau sa ajunga ilegal in Germania, fiind in cautarea unor locuri de munca. La Chisinau s-au intalnit cu o persoana a carei identitate reala nu o cunosc si care, in schimbul unor sume de peste 500 euro de persoana, le-a obtinut carţile de identitate romanesti, false.
Persoanele in cauza sunt cercetate pentru savarsirea infracţiunilor de tentativa de iesire din ţara prin trecere ilegala a frontierei de stat, fals privind identitatea, uz de fals si complicitate la fals material in inscrisuri oficiale. La finalizarea cercetarilor, cei trei vor fi prezentati in fata parchetului, in vederea dispunerii masurilor legale ce se impun.