Trei incercari nereusite de trecere ilegala a frontierei

Politistii de frontiera satmareni au depistat trei cetateni turci care intentionau sa treaca ilegal frontiera romano-ungara, unul dintre ei fiind la a treia tentativa de acest gen.

Aseara, in jurul orei 21.30, un echipaj al Detasamentului de Interventie al I.J.P.F. Satu Mare, impreuna cu lucratori din cadrul Autoritatii pentru Straini - Biroul Satu Mare, aflati in misiune pe linia combaterii migratiei ilegale, au depistat, in statia C.F. Stau Mare, trei barbati care au trezit suspiciuni cu privire la motivul prezentei in zona.

Lucratorii nostri i-au legitimat pe cei in cauza si au constatat ca sunt cetateni turci si se numesc Serkan K., 19 de ani, Irfan B., 22 ani si Bilal A. 22 ani.

Din verificari a rezultat ca cei trei turci au intrat legal in Romania insa lui Serkan K. ii expirase termenul de sedere in tara noastra inca din luna aprilie, iar celorlati doi conationali de-ai lui, in data de 22.05.2007.

Din declaratiile celor trei a rezultat ca, in urma cu cateva zile, s-au cunoscut intamplator in Bucuresti si au hotarat sa treaca ilegal frontiera romano-ungara cu intentia de a ajunge in Austria.

Politistii de frontiera au efectuat cercetari, impreuna cu lucratorii Autoritatii pentru Straini - Biroul Satu Mare, si au constatat ca Serkan K. a mai incercat de doua ori sa iasa ilegal din Romania in lunile aprilie si mai, insa a fost retinut de lucratorii nostri, care i-au intocmit dosar penal si l-au prezentat procurorilor pentru luarea masurilor legale ce se impun.

Pe numele celor trei turci, politistii de frontiera au intocmit actele premergatoare inceperii urmaririi penale pentru savarsirea infractiunii de tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, urmand sa fie prezentati procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Satu Mare in vederea continuarii cercetarilor.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe