Trei egipteni cu documente false depistati la frontiera

Politistii de frontiera timiseni au depistat trei persoane din Egipt care au incercat sa iasa ilegal din tara prezentand la controlul de frontiera documente de identitate false.

La Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru a iesi din tara o persoana de sex masculin, cetatean roman, sofer al unui autoturism marca Opel Insignia. Impreuna cu acesta mai calatoreau trei barbati, care s-au legitimat la controlul de frontiera cu documente franceze.

La controlul specific, politistii de frontiera au avut suspiciuni cu privire la cartile de rezidenta franceze prezentate de cei trei. Astfel, in urma verificarilor efectuate cu aparatura din dotare asupra documentelor de identitate prezentate, s-a stabilit ca acestea sunt false total.

In cadrul cercetarilor, s-a stabilit ca persoanele sunt din Egipt, cu varste cuprinse intre 24 si 25 ani. Cei in cauza au declarat ca documentele false au fost procurate prin intermediul unei persoane necunoscute, contra sumei de 6.000 euro, pe care trebuiau sa o plateasca in Franta, la destinatie si au recurs la aceasta metoda intrucat nu posedau viza pentru Spatiul Schengen.

Cetateanul roman a declarat ca nu stia ca barbatii pe care i-a luat la ocazie au documente de identitate false, el urma sa-i duca pana in Ungaria, unde el mergea la cumparaturi.

Politistii de frontiera au luat masura intreruperii calatoriei persoanelor in cauza si cercetarii celor trei egipteni sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de trecerea ilegala a frontierei de stat, complicitate la fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals.

La finalizarea cercetarilor vor fi prezentati procurorilor, in vederea dispunerii masurilor legale ce se impun.

Stire a Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe