Trecerea cu bacul pe timpul nopţii la PTF Bechet a fost reluată

Societatea comercială care asigură transbordarea mijloacelor de transport cu bac-ul între România și Bulgaria între porturile Bechet – Oreahovo a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu cu privire la faptul că trecerea cu bac-ul peste fluviul Dunărea între cele două state s-a reluat și pe timp de noapte.  

Această măsură de reintrare în programul normal de activitate a fost luată în urma tendințelor de creștere a cotei apei fluviului Dunărea, fapt ce permite acostarea în siguranță în porturile de pe teritoriile celor două state.

Pentru fluidizarea traficului, recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise traficului internațional la granița cu Bulgaria și consultarea aplicației „Trafic Online” disponibilă pe site-ul www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

  • Trecerea cu bacul pe timpul nopţii la PTF Bechet a fost reluată

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe