Trafic intrerupt pentru 5 ore in P.T.F. Nadlac

Autoritatile locale ale judetului Arad ne-au informat ca astazi, 23.08.2005, incepand cu ora 11.30, alimentarea cu energie electrica a punctului de trecere a frontierei Nadlac - jud. Arad va fi intrerupta timp de aproximativ 5 ore, ca urmare a faptului ca se efectueaza lucrari de bransare la grupul elecrogen.

Ca urmare a acestui fapt, Politia de Frontiera Romana recomanda, in vederea evitarii aglomeratiei in Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac, tranzitarea si prin alte puncte de trecere, existente la granita cu R. Ungaria, dupa cum urmeaza:

pe raza judetului Arad - PTF Turnu si Varsand;

- pe raza judetului Timis - PTF Cenad;

• pe raza judetului Bihor - PTF Salonta, Bors, Urziceni, Valea lui Mihai;

• pe raza judetului Satu Mare - PTF Petea si Urziceni.

In vederea fluidizarii traficului, Politia de Frontiera Romana intreprinde toate masurile necesare pentru derularea unui control operativ si civilizat, sens in care, in situatia in care se impune, va dispune masuri de suplimentare a personalului care-si desfasoara activitatea la controlul documentelor si de crestere a numarului arterelor de control de pe sensul de iesire din tara, creand, totodata, filtre de control speciale pentru cetatenii UE si romani.

Totodata, au fost luate masuri suplimentare de supraveghere pe comunicatiile care fac legatura intre localitatile de frontiera si punctele de trecere, in vederea evitarii unor eventuale blocaje de circulatie.

De asemenea, au fost informate autoritatile de frontiera ungare din PTF Nagylak (corespondentul PTF Nadlac) pentru redirectionarea traficului pe sensul de intrare in Romania, catre alte puncte de trecere a frontierei.

Reamintim tuturor participantilor la traficul transfrontalier ca, in situatia in care sunt nemultumiti de modul in care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei sau in mod nejustificat li s-au solicitat bunuri sau alte valori, pot suna la numarul de telefon 959 pentru teritoriu si 9590 pentru Bucuresti, unde aspectele semnalate vor fi preluate de catre politistii de frontiera care vor actiona in consecinta, de la caz la caz.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe