Trafic cu tigari pentru a-si plati amenda

Lucratorii vamali si politistii de frontiera din cadrul P.T.F. Oancea au depistat un cetatean bulgar care intentiona sa introduca in Romania, ascunse intr-un locas special amenajat in caroseria autoturismului, aproximativ 3.600 de pachete de tigari. Cel in cauza era o mai veche "cunostinta" a autoritatilor, in urma cu o luna fiindu-i intocmit dosar penal, deoarece a incercat sa mituiasca un politist de frontiera cu 100 RON.

Aseara, in jurul orei 18.30, la P.T.F. Oancea - judetul Galati, echipa comuna de control, formata din lucratori vamali si politisti de frontiera, actionand in baza analizei de risc, a procedat la efectuarea unui control amanuntit al unui autoturism, la volanul caruia se afla cetateanul bulgar Slanov H., in varsta de 52 de ani.

In urma acestui control, lucratorii vamali si politistii de frontiera au descoperit ascunse si nedeclarate, intr-un loc special amenajat in caroseria autoturismului, 3.574 de pachete de tigari de diferite marci.

Cetateanul bulgar a declarat autoritatilor ca a achizitionat tigarile din R. Moldova si intentiona sa le vanda in Romania, cu scopul de a obtine profit pentru a-si plati o amenda primita in urma cu o luna.

In data de 23.10.2006, Slanov H. a fost sanctionat contraventional de politistii de frontiera, deoarece a incalcat reglementarile privind circulatia pe drumurile publice. In timpul cercetarilor, barbatul a incercat sa ajunga la o "intelegere" cu politistii de frontiera, oferindu-le suma de 100 RON, pentru ca acestia sa "uite" de sanctiune. In urma acestui gest, barbatului i-a fost intocmit dosar penal si i-a fost aplicata o amenda penala.

Marfa, a carei valoare in vama a fost stabilita la aproximativ 12.500 RON, a fost retinuta de lucratorii vamali in vederea confiscarii, conform prevederilor din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei (H.G. nr. 707/2006), iar Slanov H. a fost sanctionat contraventional cu suma de 5.000 RON.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe