Politistii de frontiera timiseni au depistat doi cetateni romani, care transportau cantitatea de 4.070 pachete de tigari netimbrate si 31 litri alcool, in valoare de peste 14.462 lei, fara documente legale.
Astfel, in data de 07.09.2008, cu ocazia unei misiuni de supraveghere si control a zonei de competenta, politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Deta - jud. Timis, au oprit pentru control, la intrare in localitatea Denta, un autocar marca Iveco ce calatorea pe relatia Moravita - Timisoara.
Cu ocazia verificarii mijlocului de transport si bagajelor pasagerilor, au fost gasite 4.070 pachete tigari netimbrate, de diferite marci si 31 litri alcool dublu rafinat, ce apartineau cetatenilor romani Domnica M. si Vasile C.
Cei doi nu detineau documente justificative de provenienta, iar, in cadrul cercetarilor, au declarat ca au achizitionat bunurile accizabile de la persoane necunoscute din Moravita, cu intentia de a le recomercializa.
S-a luat masura retinerii in vederea confiscarii a intregii cantitati de bunuri, tigari si alcool - in valoare de 14.462 lei - cei doi fiind sanctionati contraventional, conform prevederilor legale in vigoare.