Ţigări fără marcaje fiscale, descoperite în P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au descoperit 800 de pachete cu ţigări, pe care un cetăţean turc a încercat să le introducă ilegal în ţară.

În data de 02.08.2019, la ora 02.05, în Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un cetăţean turc, la volanul unui autocamion înmatriculat în Turcia.

Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul marfă, în mai multe cutii de carton, 800 de pachete cu ţigări, care nu aveau aplicate timbru fiscal.  

La cercetări, şoferul a declarat faptul că a cumpărat ţigările din Turcia și urma să le comercializeze în București.

Ţigările, în valoare totală de 14.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000  țigări”, faptă prevăzută de Legea 227/2015.

  • Ţigări fără marcaje fiscale, descoperite în P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe