Un cetatean roman este cercetat penal pentru savarsirea infractiunii de punere in circulatie de bancnote false, dupa ce a prezentat la controlul de frontiera o bancnota de 100 de euro falsa.
Astfel, duminica dupa amiaza, la PTF Varsand, s-a prezentat pentru a iesi din Romania, cetateanul roman Sabin C. (27 de ani), domiciliat in judetul Arad, care a declarat ca intentiona sa se deplaseze in Ungaria. El a incercat sa demonstreze politistilor de frontiera ca indeplineste conditiile de iesire din tara, inclusiv aratandu-le acestora suma necesara de bani pentru efectuarea calatoriei. Insa, lucratorii nostri au constatat ca o bancnota de 100 de euro nu are filigran, fir de siguranta si nu reactioneaza la aparatul UV, fiind falsa.
Aradeanul a precizat ca a obtinut bancnota din Ungaria, in schimbul sumei de 25.000 de forinti si nu stia ca este falsa.
Persoanei in cauza i-a fost intocmit dosar penal pentru comiterea infractiunii de punere in circulatie de valuta falsa.