În data 10.12.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 93.900 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 34.800 mijloace de transport (dintre care 17.100 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 47.500 persoane cu 17.400 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 46.400 persoane cu 17.400 mijloace de transport.
Cele mai tranzitate frontiere au fost:
- Frontiera cu Ungaria - aproximativ 34.600 de persoane şi 19.000 de mijloace de transport;
- Frontiera aeriană - aproximativ 31.300 de persoane;
- Frontiera cu Bulgaria - aproximativ 12.500 de persoane şi 8.600 de mijloace de transport;
- Frontiera cu Moldova - aproximativ 10.400 de persoane şi 4.000 de mijloace de transport.
Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
- 26 fapte ilegale (18 infracţiuni şi 8 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 9.700 lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 4.300 lei;
- nu s-a permis intrarea în ţară a 22 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea 6 cetăţeni români din diferite motive legale.