În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut peste 141.100 persoane, cetățeni români și străini, dintre care aproximativ 55.300 pe sensul de intrare şi 85.800 pe cel de ieşire din ţară şi peste 34.800 mijloace de transport, dintre care aproximativ 13.300 pe sensul de intrare și 21.500 pe sensul de ieșire din țară.
Reamintim că, informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
- 33 fapte ilegale (13 infracţiuni şi 20 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 33.600 lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.800 lei.
- nu s-a permis intrarea în ţară a 19 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui număr de 23 cetăţeni români din diferite motive legale.