In ultimele 24 de ore, politistii de frontiera au desfasurat activitati specifice in zona de competenta care au vizat supravegherea si controlul frontierei de stat, prevenirea si combaterea migratiei ilegale si infractionalitatii transfrontaliere. Principalele evenimente inregistrate:
Frontiera cu Republica Moldova:
Au trecut ilegal frontiera pe barci pneumatice
Politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei
de Frontiera Foltesti, judetul Galati, pe timpul desfasurarii unei
misiuni specifice cu autospeciala ce functioneaza pe principiul
termoviziunii, au observat, pe directia localitatii de frontiera
Branesti, patru persoane care nu-si justificau prezenta in
zona.
Imediat s-a procedat la retinerea si identificarea persoanelor,
constatandu-se ca este vorba despre patru cetateni din Bangladesh,
care au trecut ilegal frontiera din R.Moldova traversand raul Prut
cu ajutorul unor barci pneumatice, cu scopul de a ajunge in Spatiul
Schengen.
Lucratorii nostri au intocmit persoanelor in cauza dosar penal, sub
aspectul savarsirii infractiunii de intrare in tara prin trecere
ilegala a frontierei de stat.
Autoturism Skoda depistat in P.T.F. Albita in aceeasi zi in care a fost declarat furat in Ungaria
Politistii de frontiera din cadrul Punctului de
Trecere a Frontierei Albita, judetul Vaslui, au depistat un barbat
cu dubla cetatenie, romana si R. Moldova, in varsta de 44 de ani,
care intentiona sa iasa din Romania la volanul unui autoturism
marca Skoda Superb care fusese declarat furat din Ungaria in
aceeasi zi.
Lucratorii nostri i-au intocmit persoanei in cauza dosar penal sub
aspectul savarsirii infractiunii de furt , iar autoturismul, in
valoare de 25.000 lei, a fost indisponibilizat si introdus in
parcul auto al S.T.P.F.Vaslui in vederea recuperarii acestuia de
catre proprietar.
Tentative de introducere in tara a tigarilor din R. Moldova
Echipa comuna de control, formata din politisti
de frontiera din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita,
judetul Vaslui si lucratori vamali, a descoperit ascunse si
nedeclarate in doua mijloace de transport peste 3.500 de tigarete,
pe care doi cetateni romani intentionau sa le introduca ilegal in
Romania.
In ambele cazuri, autoritatea vamala a confiscat intreaga cantitate
de bunuri si a luat masura sanctionarii contraventionale a
cetatenilor in cauza cu cate o amenda in cuantum de 5.000 lei.
Frontiera cu Republica Serbia:
23 africani retinuti la frontiera la sfarsitul saptamanii trecute
Politistii de frontiera din cadrul Sectoarelor
Politiei de Frontiera Jimbolia, Lunga si Sannicolau Mare, judetul
Timis, au depistat, in zona de competenta, sapte grupuri de
migranti, formate din douazeci si trei de barbati, cu varste
cuprinse intre 19 si 41 de ani, cetateni din Algeria, Congo si
Maroc, care fie incercau sa intre ilegal in Romania din Serbia, fie
sa treaca frontiera ilegal in Ungaria.
In toate cazurile au fost intocmite actele premergatoare inceperii
urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de trecere,
respectiv tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat.
Frontiera cu Republica Bulgaria:
Zece autocamione si trei autoturisme neinmatriculate depistate la frontiera
Politistii de frontiera din cadrul Sectorului
Politiei de Frontiera Calafat si Punctului de Trecere a Frontierei
Bechet, judetul Dolj, au depistat in zona de competenta zece
autocamione si trei autoturisme care figurau ca fiind
neinmatriculate.
Autocamioanele Mercedes Benz, cu numere de inmatriculare provizorii
nemtesti, erau conduse de cetateni bulgari si figurau ca
neinmatriculate din data de 11.05.2012.
Autoturismele, doua VW si un Hyundai Coupe, erau conduse de doi
cetateni bulgari, respectiv un cetatean roman si figurau ca
neinmatriculate din data de 11.05.2012, respectiv 12.05.2012.
Lucratorii nostri au intocmit persoanelor in cauza acte
premergatoare de cercetare penala pentru savarsirea infractiunii de
punere in circulatie sau conducere pe drumurile publice a unui
autovehicul neinmatriculat sau neinregistrat.
Pescuit cu plase monofilament si in perioada de prohibitie
Politistii de frontiera din cadrul
Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Giurgiu au
desfasurat mai multe actiuni pe linia combaterii braconajului
piscicol in zona de competenta, ocazie cu care au depistat
cincisprezece persoane de sex masculin, cetateni romani, care
pescuiau cu plase monofilament si in perioada de prohibitie.
Instrumentele de pescuit, in valoare de 2.785 lei, au fost ridicate
in vederea continuarii cercetarilor, iar persoanelor in cauza li
s-a intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de
pescuit prin orice mijloace a pestelui in perioada de prohibitie,
de detinere si folosire la pescuit de catre persoane neautorizate a
uneltelor de pescuit comercial si de detinere, comercializare sau
utilizare a uneltelor de plasa monofilament in apele continentale
si in apele maritime interioare.
Frontiera cu Republica Ungaria:
Traficanti de migranti depistati la frontiera
Politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F.
Oradea, judetul Bihor, actionand in baza unei informatii, au
desfasurat o actiune privind combaterea migratiei ilegale in zona
de responsabilitate a S.P.F. Valea lui Mihai si S.P.F. Diosig,
ocazie cu care au depistat doi cetateni romani care transportau cu
un autoturism doi cetateni palestinieni si unul libanez, cu
intentia de a-i trece ilegal frontiera in Ungaria, pentru a ajunge
in Austria.
Fata de cei doi cetateni romani s-a intocmit lucrare penala pentru
savarsirea infractiunii de trafic de migranti, iar pe numele
cetatenilor straini s-a intocmit lucrare penala pentru savarsirea
infractiunilor de tentativa de trecere ilegala a frontierei de
stat.
Tentative de trecere ilegala la "frontiera verde"
Politistii de frontiera din cadrul Sectorului
Politiei de Frontiera Curtici, judetul Arad si Sectorului Politiei
de Frontiera Bors, judetul Bihor, au depistat si retinut trei
persoane, un cetatean tunisian, unul marocan si un pakistanez, cu
varste cuprinse intre 26 si 29 ani, care incercau sa treaca ilegal
frontiera romano-ungara, pe jos, pentru a ajunge in Spatiul
Schengen.
Lucratorii nostri au intocmit persoanelor in cauza actele
premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii
infractiunilor de tentativa de trecere ilegala a frontierei de
stat, urmand ca la finalizarea cercetarilor sa fie dispuse masurile
legale ce se impun.
Documente false depistate la frontiera
Politistii de frontiera din cadrul Punctului de
Trecere a Frontierei Bors, judetul Bihor, au depistat doua persoane
de sex masculin, un cetatean roman si unul din R. Moldova, care
intentionau sa iasa ilegal din tara folosindu-se de carti de
identitate romanesti false.
Cetateanul roman a declarat ca a recurs la aceasta metoda deoarece
si-a pierdut cartea de identitate, iar documentul fals l-a primit
de la un prieten din Italia, contra sumei de 100 euro.
Avand in vedere cele constatate, persoanelor in cauza le-au fost
intocmite lucrari penale sub aspectul savarsirii infractiunilor de
complicitate la fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals,
fals privind identitatea si tentativa de trecere ilegala a
frontierei de stat.
Autoturism neinmatriculat si cu documente false
Politistii de frontiera din cadrul Punctului de
Trecere a Frontierei Bors, judetul Bihor, au depistat un cetatean
roman care intentiona sa introduca in tara un autoturism
neinmatriculat, folosind documente false.
Fata de cele constatate, conducatorul auto a declarat ca a cumparat
autoturismul din Germania, de la o persoana necunoscuta, contra
sumei de 400 de euro, neavand cunostinta despre faptul ca acesta
este radiat si ca documentele pe care le-a prezentat la controlul
de frontiera nu sunt ale autoturismului cumparat.
In cauza, s-a intocmit lucrare penala sub aspectul savarsirii
infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism
neinmatriculat si cu numere de inmatriculare false.
La volan fara permis de conducere
Politistii de frontiera din cadrul Sectorului
Politiei de Frontiera Diosig, judetul Bihor, au depistat in zona de
responsabilitate, un cetatean roman care conducea un autoturism
desi avea permisul de conducere suspendat.
In cauza s-a intocmit lucrare penala sub aspectul savarsirii
infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul
avand permisul de conducere suspendat.