În anul 2022, Poliţia de Frontieră Română a urmărit îndeplinirea atribuţiilor conferite de legislaţia naţională în vigoare, atât în ceea ce priveşte optimizarea supravegherii şi controlului la frontieră, cât şi combaterea eficientă a infracţionalităţii transfrontaliere. Prin activitatea desfăşurată, Poliţia de Frontieră Română a vizat atingerea următoarelor obiective:
- Fluidizarea traficului transfrontalier prin suplimentarea personalului care își desfășoară activitatea la controlul de frontieră, folosirea la capacitate maximă a infrastructurii punctelor de trecere şi folosirea echipamentelor mobile de control în vederea creșterii capacității de procesare;
- Gestionarea migraţiei ilegale şi a infracţionalității transfrontaliere înregistrate în zona de competenţă teritorială a poliţiei de frontieră, prin implementarea, într-o manieră unitară, a măsurilor specifice de prevenire şi combatere a acestora, coordonarea - în limitele şi condiţiile stabilite de lege - activităţilor desfăşurate de structurile subordonate şi derularea efectivă de acţiuni de prevenire şi cercetare a infracţiunilor circumscrise migraţiei ilegale şi criminalităţii transfrontaliere.
- Asigurarea necesarului de resurse umane, tehnică, mijloace de mobilitate terestră şi navală, alte echipamente specifice, pentru îndeplinirea misiunilor specifice de către toate structurile din subordine.
- Asigurarea unei reprezentări de înalt nivel a statului român, a MAI şi PFR în relaţiile de cooperare cu structurile similare din ţările vecine, cu structurile partenere din ţările membre U.E., cu agenţiile europene, precum şi cu alte instituţii cu care se colaborează.
- REZULTATE OBŢINUTE
Valorile de trafic
Valorile de trafic înregistrate în punctele de control de trecere a frontierei au fost de aproximativ 58,6 milioane treceri persoane (42,2 milioane cetăţeni U.E. şi 16,4 milioane cetăţeni non-U.E.), atât pe sensul de ieşire, cât şi pe sensul de intrare. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2021, când valorile de trafic persoane înregistrate la frontierele României au fost de 36,1 milioane, în ansamblu se înregistrează o creștere cu 62%.
Pe secţiuni de frontieră, în anul 2022, se înregistrează creşteri semnificative ale traficului prin punctele de trecere la nivelul tuturor segmentelor de frontieră (de 105,1% la frontiera cu Serbia, 91,1% la frontiera aeroportuară, 96,9% la cea cu Ucraina și aproximativ 76,5% la frontiera cu Moldova).
Totodată, precizăm că traficul la frontiera cu Ungaria şi cea aeriană reprezintă 60% din valorile totale.
În perioada analizată, valorile de trafic pentru mijloacele de transport înregistrate în punctele de control trecere frontieră au fost de aproximativ 15,5 milioane autovehicule, cu 30% mai mari comparativ cu perioada similară din anul 2021 (11,8 milioane mijloace de transport). Deși cea mai tranzitată de mijloacele de transport este frontiera româno-ungară cu 42% din total, cea mai mare creștere a traficului acestora s-a înregistrat la frontiera cu R. Moldova şi Ucraina – cu aproximativ 60%, respectiv 70% - creştere datorată traficului de marfă.
Fapte ilegale
În anul 2022 au fost constatate 20.239 fapte ilegale din care 10.704 infracţiuni şi 9.535 contravenţii în creştere cu aproximativ 10%.
Cele mai multe infracţiuni descoperite au vizat tentativa sau trecerea ilegală a frontierei (5.272 fapte), urmate de infracţiunile de fals şi uz de fals (1.405) şi de natură economico-financiară, inclusiv contrabanda cu bunuri (535 fapte). Anul trecut, la frontiera cu Ucraina au fost depistate cele mai multe fapte de natură penală, numărul acestora reprezentând 31% din numărul de infracţiuni constatate la frontiera României.
În cursul anului 2022, la nivelul structurilor Poliției de Frontieră Române au fost înregistrate 8.576 dosare penale, cu 3,77 % mai multe față de anul 2021 și au fost desfășurate activități în baza a 527 delegări emise de procurori, cele mai multe fiind din partea DIICOT.
În anul 2022 nu s-a permis intrarea în ţară pentru 9.044 de cetăţeni străini ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil, respectiv .
Totodată, la controlul de frontieră au fost depistate aproximativ 110.000 alerte Schengen ori naționale, respectiv au fost predate autorităţilor competente aproximativ 1.451 persoane, cetăţeni români şi străini, date în urmărire generală.
Acţiuni derulate pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale
Pe linia migraţiei ilegale, s-au continuat acțiunile în sistem integrat, precum și măsurile ce vizează întărirea dispozitivelor de control de la frontiera cu Serbia și Bulgaria.
În perioada de referinţă, la nivel naţional, poliţiştii de frontieră au depistat în zona de competenţă 4.966 cetăţeni străini în timp ce intrau în ţară prin trecere frauduloasă a frontierei în scop de migraţie ilegală.
Totodată, pe sensul de ieşire din România au fost depistaţi 6.357 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în statele vecine, cei mai mulţi fiind depistaţi la graniţa cu Ungaria. Mare parte dintre ei au acţionat organizaţi în grupuri de migranţi, cu sprijinul unor traficanţi. Astfel, au fost descoperite peste 558 de persoane, cetăţeni români şi străini, implicate în traficul de migranţi prin sprijinirea cetăţenilor străini în încercarea de a trece ilegal frontiera.
În ceea ce priveşte naţionalitatea persoanelor depistate în tentativă de trecere ilegală a frontierei, se constată că cei mai mulţi cetăţeni provin din următoarele ţări: Afganistan, Siria, Bangladesh, Irak, Turcia, Pakistan, India, Maroc, Algeria, Tunisia.
Dacă ne raportam la modul de acţiune la frontieră din totalul persoanelor depistate în trecere/tentativă de trecere :
-60% dintre migranți au fost depistați acționând ilegal la frontiera verde;
-34% au încercat să treacă ilegal frontiera ascunși în mijloace de transport
-2,6% persoane au fost depistate încercând să treacă ilegal folosindu-se de alte metode (documente de călătorie și vize false, substituire de persoană, evitarea controlului de frontieră etc.)
-3,4% în zona maritima şi fluvială, prin utilizarea de ambarcaţiuni
În anul 2022, 6.151 de persoane au solicitat o formă de protecţie la structurile poliţiei de frontieră, fiind predate reprezentanților Inspectoratului General pentru Imigrări pentru întreprinderea măsurilor legale.
În anul care a trecut s-a observat o scădere semnificativă (peste 60%) a presiunii migraţioniste la frontiera cu Serbia, deşi statisticile ultimelor luni ale agenţiilor europene de profil au indicat o presiune migraționistă în continuă creștere în regiunea Balcanilor de Vest, ţara noastră fiind în zona adiacentă acestei rute. Situația în scădere de pe acest segment de frontieră vine ca urmare a securizării zonelor de frontieră vulnerabile și creșterii capacității de reacție, acționându-se în colaborare cu autoritățile de frontieră din Serbia pentru prevenirea trecerii ilegale a migranților din țara vecină. Astfel, în anul 2022 s-a reușit prevenirea intrării în țară a 27.524 persoane, indicatorul, în scădere cu 63,6% comparativ cu anul 2021.
Măsurile aplicate la nivelul Poliției de Frontieră Române în vederea limitării numărului de persoane care intenționează să intre în țară prin trecerea ilegală a frontierei, sunt următoarele:
- întărirea dispozitivului de supraveghere la frontiera româno-sârbă
- misiuni de sprijin și îndrumare efectuate de ofițeri specialiști de la nivelul inspectoratului general
- misiuni aeriene de supraveghere în zonele de competență, realizate cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviație
- acțiuni în comun cu reprezentanţi din cadrul Poliției Naționale, Jandarmeriei Române, Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General pentru Aviație în vederea gestionarii eficiente a fenomenului.
Acţiuni derulate pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere
Contrabanda cu țigări
În anul 2022, conform studiului Novel Research, au fost marcate două recorduri istorice în evoluția pieței ilicite cu țigarete în România, astfel;
- a fost înregistrat cel mai scăzut nivel anual al comerțului cu țigarete provenite din piața neagră (7,1%)
- cel mai mic nivel al pieței ilicite înregistrat într-o lună de cercetare (6,1%), respectiv luna iulie.
Această situație vine, într-o măsură semnificativă, ca urmare a rezultatelor instituției noastre, așa cum arată datele publicate pe site-ul www.stopcontrabanda.ro de unul dintre producătorii de ţigarete, în anul 2022, din totalul cantităților de țigări de contrabandă identificate la nivel național, 74% din acestea sunt capturi ale Poliției de Frontieră.
Contrabanda cu ţigări, inclusiv cu produse contrafăcute, în prezent este evaluată ca fiind unul dintre cele mai serioase riscuri la adresa securităţii la frontiere, cauzând pierderi de milioane de euro pentru bugetul României și bugetele statelor membre ale UE.
Contracararea acestui fenomen este un obiectiv prioritar şi permanent al Poliției de Frontieră Române, atât prin demersuri instituționale proprii, cât şi prin colaborare cu alte structuri ale statului sau cu reprezentanți ai societății civile.
Astfel, în urma misiunilor desfăşurate în zona de competenţă, au fost reţinute în vederea confiscării 4 milioane de pachete cu ţigări, având o valoare aproximativă de 67 milioane de lei, peste 27.700 kg tutun, 23.830 kg tutun narghilea şi au fost identificate şi destructurate cinci grupuri organizate constituite în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost implicate 62 de persoane.
În acest context, au fost descoperite 4 fabrici clandestine de ţigări, unde au fost identificate importante cantităţi de ţigarete, linii de fabricare şi ambalare, precum şi diverse materiale utilizate în fabricarea ţigărilor.
Alte infracțiuni de contrabandă
În total, pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu bunuri, au fost constatate 92 infracţiuni de natură economico - financiară şi 443 infracţiuni de contrabandă şi fraudă vamală, valoarea bunurilor confiscate fiind de 315,8 milioane lei.
Alte bunuri reţinute în vederea confiscării sunt: 5.260 litri alcool; 16,6 kg bijuterii din aur şi argint şi 38,4 kg chihlimbar; 624.000 euro şi 1.911.300 dolari și 318.000 lei.
Pe linia infractionalităţii cu vehicule suspecte a fi furate, în perioada analizată, în zona de competenţă a poliţiei de frontieră au fost descoperite 189 autovehicule semnalate ca fiind căutate de autorităţi sau suspecte a fi furate (160 autoturisme, 14 microbuze, 8 camioane, 3 motociclete și 4 remorci), fiind constatate 218 de infracţiuni. Persoanele implicate în această activitate ilicită sunt cetăţeni bulgari, spanioli, suedezi, iranieni, polonezi, turci, ucraineni, moldoveni, unguri, germani şi români.
Pe linia dreptului de proprietate intelectuală, în perioada analizată au fost constatate 356 fapte de natură infracţională referitoare la dreptul de proprietate intelectuală cu 16% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă 2021. Astfel, poliţiştii de frontieră - independent sau în colaborare cu lucrătorii vamali au depistat bunuri contrafăcute purtând însemnele unor mărci internaţionale protejate, după cum urmează:
- 157.516 bucăţi articole de îmbrăcăminte şi lenjerie;
- 72.004 bucăţi produse cosmetice şi de parfumerie
- 42.574 perechi încălțăminte şi articole de marochinărie;
- 91.411 accesorii telefoane (căşti, huse, încărcătoare);
- 887.334 buc. alte produse (jucării, electronice, electrocasnice, papetărie, birotică, bijuterii, produse de igiena personală, unelte/scule, accesorii auto etc.)
Alte descoperiri înregistrate în anul 2022, au fost:
- 23 arme majoritatea neletale, 2.796 cartuşe, 1 grenadă, 15.861 bucăţi şi 1.803 kg materiale pirotehnice şi 48 componente arme;
- Droguri și substanțe interzise – au fost constatate 128 fapte de natură infracţională si au fost depistate: 1020 kg canabis, 120,6 kg opium, 2,87 kg cocaină.
Pe linia combaterii si prevenirii braconajului piscicol, au fost constatate 461 infracţiuni de braconaj piscicol și aplicate 1.340 sancţiuni contravenționale în valoare de 437.780 lei şi ridicate în vederea confiscării: 37 ambarcaţiuni, 19 motoare de bărci, 8.361 m plase monofilament, 8.434 m plase naylon, 5.236 m plase fir textil, 136 buc. unelte, 3.268 kg pește (din care 56 kg sturion) și 15 kg icre roşii.
Acţiuni derulate pentru transportul ilegal al deșeurilor
La nivelul Poliţiei de Frontieră Române, au fost întreprinse acţiuni în colaborare cu reprezentanţii Gărzii de Mediu în vederea prevenirii introducerii în ţară a unor transporturi de deşeuri care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, procedându-se la verificarea şi controlul mijloacelor de transport, precum şi la monitorizarea specifică în zona de competenţă.
În anul 2021, în intervenții punctuale sau în cadrul unor acțiuni de amploare, desfășurate în colaborare cu Garda Națională de Mediu și Direcția Generală a Vămilor, au fost oprite la intrarea în ţară însemnate cantităţi de deşeuri, respectiv 267 transporturi cu aproximativ 4.000 tone de deșeuri, constând în: alamă, şpan, aluminiu, cauciuc, electrocasnice uzate, îmbrăcăminte second-hand, carton, mase plastic, sticlă, hârtie, acumulatori, componente auto, mobilier, metale etc.
Acţiuni derulate în contextul conflictului din Ucraina
Ca urmare a declanșării conflictului militar din Ucraina, o mare parte a civililor au ales să se retragă din calea războiului, mulți dintre aceștia căutând refugiul pe teritoriul statelor UE și în țările învecinate. Astfel, începând cu data de 24.02.2022, în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și R. Moldova, au fost înregistrate creșteri semnificative ale traficului de călători pe sensul de intrare în țară.
Situația operativă înregistrată în perioada 24.02 – 31.12.2022, cu privire la cetățenii ucraineni, se prezintă astfel:
- din analiza datelor statistice privind valorile de trafic ale cetățenilor ucraineni se constată o creştere de aproximativ 3 ori comparativ cu perioada similară a anului 2021 (3.179.309 pe sensul de intrare și 3.073.467 pe sensul de ieșire);
- din numărul total al cetăţenilor ucraineni care au tranzitat frontiera ţării noastre-1.305.390 minori ucraineni au fost înregistrați prin punctele de trecere a frontierei (676.450 pe sensul de intrare și 628.940 pe sensul de ieșire);
- 4.965 cetăţeni ucraineni au fost depistaţi în trecere/tentativă de trecere ilegală a frontierei pe sensul de intrare în România (2021 – 16 persoane);
- 4.883 cetățeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera de stat au solicitat o formă de protecţie în România la nivelul structurilor poliţiei de frontieră (775 –azil, 4.108 – protecție temporară).
La nivelul Poliției de Frontieră Române au fost adoptate măsuri de creștere a capacității de procesare a refugiaților, constând în:
- suplimentarea personalului din cadrul punctelor de trecere a frontierei, precum și a tehnicii mobile pentru efectuarea formalităților de control;
- utilizarea la maximum a arterelor de control, fiind creată inclusiv posibilitatea de efectuare a verificărilor pentru intrarea în România pe arterele utilizate pentru ieșirea din țară (în cazul în care infrastructura existentă pe sensul de intrare a fost subdimensionată în contextul prezentării în același timp a unor grupuri mari de persoane);
- crearea unor fluxuri separate pentru persoanele vulnerabile, în funcție de necesități și raportat la configurația punctelor de trecere;
- acordarea unei atenții speciale la intrarea în țară a minorilor, cetățeni străini sau apatrizi, care nu sunt însoțiți de niciunul dintre părinți sau de către reprezentanții legali ori care nu se găsesc sub supravegherea legală a unei alte persoane;
- implementarea unor mecanisme de sprijin a persoanelor sosite din Ucraina. În acest sens, după încheierea formalităților de frontieră, persoanele au fost îndrumate, în funcție de nevoile de sprijin către reprezentanți ai autorităților locale, consiliului județean, ONG-urilor, voluntarilor prezenți în proximitatea punctelor de trecere;
- efectuarea unor misiuni de supraveghere în cooperare cu structurile Inspectoratului General de Aviație şi cu personalul detașat de Frontex, utilizând atât elicopterele aflate în dotarea IGAV cât și mijloacele de supraveghere aeriană (avion și elicopter), contractate de agenția anterior menționată;
- înfiinţarea unei linii de comunicare pentru cetăţenii ucraineni prin intermediul liniei telefonice 021/9590, fiind suplimentat personalul propriu cu lucrători vorbitori de limbă ucraineană, pentru gestionarea acestor apeluri;
- începând cu data de 10.11.2022, P.T.F. Vicovu de Sus – Krasnoilsk a fost deschis traficului internațional de persoane și mărfuri fără limite de tonaj, ca urmare a adoptării Hotărârii Guvernului nr. 1.359/2022.
Pentru creșterea capacității operaționale au fost efectuate demersurile necesare pentru suplimentarea cu personal din partea Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă. Astfel, începând cu luna martie 2022, a fost extinsă, la frontiera cu Ucraina, Operaţiunea JO TERRA 2022.
- COOPERARE INTERNAŢIONALĂ:
Şi în anul 2022, Poliţia de Frontieră Română a derulat o foarte bună colaborare cu instituţiile similare din statele vecine, statele membre ale Uniunii Europene şi alte ţări terţe, având la bază prevederile acordurilor, convenţiilor, protocoalelor şi înţelegerilor în vigoare.
Activitatea de colaborare a P.F.R. cu structurile similare din statele vecine s-a derulat în condiţii optime, fiind desfăşurate atât întâlniri de lucru la nivelul conducerii instituţiilor, cât şi activităţi specifice conform acordurilor în vigoare şi planurilor de cooperare încheiate, în domeniul asigurării respectării regimului juridic al frontierei de stat şi în domeniul cooperării pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere.
În cadrul activităţilor de cooperare internaţională, au fost realizate schimburi de informații și au fost desfășurate acțiuni simultane sau în comun, cu autorități ale altor state europene sub egida INTERPOL, EUROPOL, FRONTEX sau Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă, polițiștii de frontieră participând la:
- 6 întâlniri operative organizate sub coordonarea OLAF,
- 14 întâlniri operaționale organizate sub coordonarea Biroului pentru Operațiuni Comune al EUROPOL de la Viena,
- 6 Operațiuni comune de tipul Joint Action Days, desfășurate sub egida EMPACT
Cooperarea prin intermediul birourilor/centrelor/punctelor de contact la frontieră s-a derulat în condiţii bune, fiind transmise/primite către/din partea partenerilor de cooperare 29.875 cereri de asistenţă (18.267 cereri transmise şi 11.608 cereri primite) în domeniile: migraţie ilegală, fals în documentele de trecere a frontierei, autovehicule furate, fraudă vamală, identificarea persoanelor cu antecedente judiciare etc.
În anul 2022, Poliţia de Frontieră Română a fost implicată în 17 operaţiuni comune, organizate sub egida FRONTEX, cu participarea a 281 polițiști de frontieră, experți în diverse profiluri profesionale și membri de echipaj pentru mijloacele de mobilitate navală. În cadrul operaţiunilor Frontex, a fost detaşat o navă maritime de patrulare, autospeciale de patrulare şi autospeciale de supraveghere cu termoviziune.
La sfârşitul anului 2022, rezerva națională de experți - EBCGT, pusă la dispoziţia FRONTEX, este constituită din 529 experți P.F.R., specializați în diverse profiluri. De asemenea, 134 polițiști de frontieră români au luat parte la activități de dezvoltare programe de pregătire, respectiv sesiuni de instruire specializate pe profilurile EBCGT organizate de către Agenţie, la nivel european.
Principalele operatiuni :
1.Poliţia de Frontieră Română prin Garda de Coastă a participat cu nave maritime de supraveghere, la Operaţiunea Comună „THEMIS”, organizată de Agenţia Europeană FRONTEX. Operaţiunea s-a desfăşurat în zona operaţională Calabria -Crotone, Italia, unde navele Poliţiei de Frontieră Române, au executat misiuni de patrulare, cercetare, căutare şi salvare în Marea Mediterană, la frontiera maritimă din sudul Italiei, alături de forţele de poliţie şi de impunere a legii ale tuturor statelor membre U.E. participante la misiune. În cadrul misiunilor desfăşurate, poliţiştii de frontieră români au salvat, transbordat şi transportat 482 migranţi (în 5 evenimente)care se aflau în pericol pe ambarcaţiuni de mici dimensiuni şi supraaglomerate, ce navigau în Marea Mediterană, li s-au acordat îngrijiri medicale de urgenţă, precum şi hrană şi apă, ulterior, fiind predaţi autorităţilor italiene pentru efectuarea formalităţilor specifice.
2.În perioada 10.08 – 30.11.2022, Poliţia de Frontieră Română a participat, alături de Bulgaria, la operaţiunea ”Multipurpose Maritime Operation in the Black Sea area 2022”, organizată de Agenția FRONTEX, în colaborare cu EMSA și EFCA, la Marea Neagră.MMO Black Sea 2022 a avut ca obiectiv operaţional specific prevenirea, detectarea şi combaterea migraţiei ilegale, a activităţilor de pescuit ilegal, a poluării marine şi a altor infracţiuni transfrontaliere. În cadrul acestei operațiuni, Poliţia de Frontieră, prin Garda de Coastă, a participat activ prin implicarea a 23 mijloace de mobilitate navală propria cu 205 membri de echipaj, fiind executate 327 misiuni de patrulare, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură şi ai Autorităţii Navale Române pentru îndeplinirea obiectivelor asumate prin Planul Operaţional.
3.În anul 2022, în contextul existent în Ucraina, precum şi a faptului că situaţia persoanelor care se prezenta la intrarea în ţară venind din Ucraina i Moldova se afla într-o dinamică complexă, la apelul Poliției de Frontieră Române, Agenţia Frontex a extins Operaţiunea Comună Terra 2022, desfășurată la frontiera cu Serbia, şi la frontiera României cu Ucraina și R. Moldova.
Astfel, Agenţia a detaşat în ţara noastră peste 550 de poliţişti de frontieră, reprezentanţi ai autorităţilor de frontieră din alte state UE (Germania, Cehia, Austria, Danemarca, Finlanda) şi poliţişti aparținând Corpului Permanent, specializaţi în diverse profiluri profesionale.
În ceea ce priveşte tehnica de supraveghere, Agenţia a detaşat camere de supraveghere, autospeciale cu termoviziune și autovehicule de patrulare şi tehnică pentru supraveghere aeriană, constând în 2 elicoptere şi un avion.
În cadrul operaţiunii ”Terra 2022” au fost activate şapte puncte focale terestre Halmeu, Sighetu Marmației, Siret, Sculeni, Albița, Oancea și Galați Rutier şi trei Centre Locale de Coordonare, Sighetu Marmației, Iași și Tulcea (în cadrul căruia a fost activat Punctul Focal Isaccea).
- UTILIZARE RESURSE
- Dinamica de personal:
Asigurarea necesarului de resurse umane la nivelul structurilor poliției de frontieră a fost unul din obiectivele prioritare ale instituţiei, în contextul în care P.F.R. are obligaţia îndeplinirii misiunilor specifice şi asigurării unui înalt nivel de supraveghere şi control a întregii frontiere, în special, a frontierei externe U.E. Şi în anul 2022, au fost efectuate demersurile necesare pentru încadrarea posturilor rămase vacante, atât din rândul absolvenţilor unităţilor de învăţământ cu specific „Poliție de Frontieră”/alte unități ce oferă specializarea necesară PFR, cât şi prin încadrare directă, din sursă externă.
Astfel, conform datelor înregistrate la finalul anului 2022, procentul de încadrare a personalului Poliției de Frontieră Române se situa la aproximativ 84,2%, dintre care 81,4% din personalul încadrat îşi desfăşoară activitatea în domeniul operativ şi 18,6% în cadrul structurilor suport.
La nivelul instituţiilor de învăţământ care pregătesc personal pentru PFR s-a asigurat, în anul 2022, încadrarea a 477 de absolvenţi (81 ofiţeri şi 396 agenţi). De asemenea, au fost organizate concursuri pentru ocuparea a 493 de posturi vacante (ofiţeri, agenţi şi personal contractual), existente atât în operativ, cât şi pentru specialist în diverse domenii, prin recrutare din sursă externă. Au fost organizate procedurile de concurs pentru ocuparea a 93 de posturi de vacante de conducere.
- Pregătire profesională :
Pregătirea profesională a constituit o prioritate a Poliției de Frontieră Române, sens în care, în anul anterior, un număr de 3.432 poliţişti de frontieră au participat la cursuri organizate de către instituţiile de învăţământ ale P.F.R., M.A.I. sau instituţii naţionale specializate, în cadrul a 411 de cursuri pentru dezvoltarea carierei/programe formative.
Totodată, 144 poliţişti de frontieră au participat la cursuri de pregătire, specializare şi perfecţionare organizate sub egida FRONTEX, EUROPOL, CEPOL etc.
- Resurse materiale:
Componenta tehnică a Sistemului Integrat pentru Securitatea Frontierei (SISF) este constituită din subsistemele suport ale acestuia, astfel: control, supraveghere, comunicaţii fixe voce şi date, comunicaţii radio mobile profesionale, tehnologia informaţiei, infrastructură, mobilitate şi suport logistic integrat. Acțiunile logistice din cadrul fiecărui subsistem - suport al SISF au fost realizate din sursele de finanțare derulate, preponderent prin programele fondurilor europene nerambursabile.
În anul 2022, au rămas ca prioritare dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii P.F.R., fiind derulate acţiuni pentru întocmirea și depunerea documentației de proiectare, construire sau modernizare a mai multor sedii. Astfel, sunt în implementare mai multe obiective de investiţii, finanţate prin Fondul de Securitate Internă pentru extindere, modernizare şi reabilitare sedii.
Astfel, în anul anterior au fost finalizate 8 proiecte în valoare de peste 29,3 milioane lei, care au constat în construirea, modernizarea şi reabilitarea termoenergetică a unor locaţii deja existente, în lucrări de mentenanţă şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă la nivelul mai multor sectoare ale poliţiei de frontieră.
Proiecte finalizate în anul 2022: cele mai importante:
- „Construire sediu Sectorul Poliţiei de Frontieră Tomeşti”;
- „Reabilitare și modernizare sistem termo-energetic la pavilion administrativ din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Orlea”;
- „Reabilitare și modernizare sistem termo-energetic la Punctul de Trecere a Frontierei Negru-Vodă”;
- „Extindere și reabilitare spații la Sectorul Poliției de Frontieră Darabani”;
De asemenea, sunt în derulare 11 proiecte în valoare de 90,64 milioane de lei, vizând construirea a două sedii noi, dar şi reabilitarea, modernizarea și asigurarea mentenanței în cadrul altor 9 proiecte ce vizează mai multe sectoare ale Poliţiei de Frontieră, dar şi sediul SCOMAR.
S-a dezvoltat sistemul de mobilitate al Poliţiei de Frontieră Române, care include toate mijloacele de transport utilizate în cadrul operaţiunilor de supraveghere şi intervenţie la frontiera de stat.
În cursul anului 2022, au intrat în dotarea Gărzii de Coastă două nave maritime de patrulare, a fost finalizată procedura de achiziție prin care, în dotarea Poliţiei de Frontieră Române vor intra 4 ambarcațiuni rapide de intervenție RHIB. A fost semnat contractul pentru furnizarea a 10 de ambarcațiuni rapide de intervenție cu corp din aluminiu şi au fost efectuate demersurile necesare semnării unui contract ce are ca obiect achiziționarea a 6 ambarcațiuni rapide de intervenție FIB33.
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor de supraveghere a frontierei, au fost achiziționate mijloace de mobilitate terestră constând în 94 autospeciale de supraveghere în valoare totală de 22.259.575 lei, astfel:
· 50 Autospeciale de patrulare pentru teren dificil; · 32 Autospeciale de patrulare şi/sau intervenţie; · 12 Autospeciale de transport si de muncă operativă ; |
De asemenea, au fost derulate proceduri de achiziție publică pentru contractarea de echipamente destinate asigurării supravegherii frontierei şi controlului documentelor de călătorie, constând în: lămpi cu raze UV staționare pentru examinare documente, echipamente compacte pentru examinarea documentelor şi a vizelor, cititoare fixe de documente de călătorie, staţii de lucru, laptop-uri şi multifuncţionale cu finanţare de la bugetul de stat şi din fonduri europene.
În ansamblu, nivelul actual de dotare pentru echipamentele mobile si fixe de supraveghere a frontierei, precum si pentru mijloacele de mobilitate terestra și navală, asigură suportul misiunilor operative specifice, gradul de înzestrare fiind între 43 şi 63%.
- Resurse financiare:
Fondurile necesare îndeplinirii obiectivelor Strategiei Naţionale pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat sunt finanţate din:
- Fonduri de la bugetul de stat,
- Fonduri externe nerambursabile,
- Fonduri rezultate din cofinanțarea asigurată de statul român aferentă fondurilor nerambursabile,
- Alte surse.
Fonduri financiare nerambursabile:
Valoarea totală a fondurilor accesate în cadrul programelor aferente cadrului financiar 2014 – 2020 este de aproximativ 184,59 mil. euro pentru un număr de 87 de proiecte, din care 80 contracte de finanțare, în valoare de 153,52 mil. euro, s-au aflat în implementare în anul 2022 iar alte 7 proiecte, în valoare de 31,07 mil. euro, au fost aprobate pentru finanțare prin PNRR.
În anul 2022, gradul de contractare a proiectelor este de 99,3% din valoarea aferentă programelor naționale Fondul pentru Securitate Internă şi Fondul Azil, Migrație și Integrare ce corespunde unui număr de 51 de contracte de finanţare în valoare de aproximativ 128,17 mil. euro.În cazul proiectelor finalizate în anul 2022, execuţia bugetară este de 99,61 %.
Un aspect deosebit de important a fost accesarea fondurilor din Programul Național de Redresare și Reziliență în cadrul căruia au fost înaintate 14 propuneri de proiecte, dintre care, așa cum menționam mai sus, 7 în valoare de 31 milioane de euro, au fost deja aprobate.
- PRIORITĂŢI 2023
Pentru anul 2023, Poliţia de Frontieră Română îşi propune implementarea măsurilor care vizează domeniul frontierei cuprinse în documentele programatice, strategiile naţionale, precum şi actele normative comunitare.
- Menţinerea unui înalt nivel de securizare a frontierei în scopul prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, respectiv contracarării contrabandei cu produse accizabile şi contrafăcute
- Derularea activităţilor circumscrise proiectelor de mare anvergură, la nivel european EES și ETIAS în vederea operaționalizării acestora
- Implementarea la timp, potrivit foii de parcurs elaborate la nivelul Comisiei Europene în cooperare cu Agenția Frontex, a măsurilor de punere în aplicare a noilor prevederi pe linia EUROSUR din Regulamentul (UE) 2021/1896 privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european
- Asigurarea necesarului de resurse umane la nivelul structurilor poliției de frontieră
- Fluidizarea traficului prin punctele de frontieră aeroportuare şi cele aflate la frontiera cu Ungaria, respectiv Bulgaria
- Operaționalizarea Aeroportului Internațional Brașov
- Asigurarea suportului necesar pentru programarea acţiunilor finanţate din fonduri externe nerambursabile, aferente noului cadru financiar 2021-2027
- Achiziţionarea mijloacelor tehnice necesare desfăşurării misiunilor operative prevăzute în programele finanţate prin fonduri externe nerambursabile şi buget
- Întărirea cooperării cu instituțiile naționale și internaționale, precum și cu celelalte structuri de ordine și siguranță publică în vederea prevenirii criminalității transfrontaliere