"Sfatul" costisitor al unui sofer de microbuz a ajutat un roman sa cada in plasa politistilor de frontiera bihoreni

Cu ajutorul unui sofer de microbuz, un iesean care depasise termenul legal de sedere in Italia a incercat sa intre ilegal in tara, prin aceasta sperand sa evite suspendarea dreptului de folosinta al pasaportului. Cel in cauza a fost depistat de politistii de frontiera bihoreni in timp ce intentiona sa intre fraudulos in Romania, incercand sa evite controlul de frontiera de pe sensul de intrare.

Astfel, noaptea trecuta, politistii de frontiera din cadrul PTF Bors - jud. Bihor au observat o persoana care incerca sa intre in tara neobservata, pe langa tonetele de control ale autoritatilor de frontiera.

Procedandu-se la legitimarea celui in cauza, s-a stabilit ca este cetateanul roman Daniel T., in varsta de 26 ani, domiciliat pe raza judetului Iasi.

Fiind demarate cercetarile, tanarul a declarat ca muncise in Italia, "la negru", si depasise termenul legal de sedere pe teritoriul statului respectiv. Pentru ca nu poseda documente justificative prin care sa motiveze intarzierea, de teama de a nu-i fi suspendat dreptul de folosinta al documentului de calatorie, a ales calea trecerii frauduloase a granitei. Tanarul a precizat autoritatilor ca a pus in practica acest plan, la sugestia soferului microbuzului cu care se intorsese din Italia. Acesta din urma l-a "sfatuit", in schimbul sumei de 500 de euro, sa evite formalitatile de frontiera, prin ocolirea tonetelor de control. Ca planul sa aiba un real succes, conducatorul auto, Nelu C. (38 de ani), i-a inmanat cateva hartii, cu care ieseanul trebuia sa treaca pe langa politistii de frontiera, preocupat si foarte grabit, urmand sa-l astepte intr-o benzinarie situata in apropiere. Numai ca lucratorii nostri au dejucat intentiile celor doi, intocmindu-le dosare penale. Daniel T. este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de trecere ilegala a frontierei de stat, iar soferului de microbuz pentru trafic de migranti. Procurorii care au preluat cazul vor dispune masurile legale ce se impun fata de cele constatate.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe