Șase sirieni depistați de polițiștii de frontieră constănțeni


Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în apropierea frontierei de stat, șase cetățeni sirieni, care au intrat ilegal în România din R. Bulgaria, pe la frontiera „verde”. Persoanele în cauză au fost preluate, conform Acordului de readmisie între România și R.Bulgaria, de către autoritățile de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

În data de 25.11.2020, acţionând în baza unor informații, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, o acțiune specifică pe linia migrației ilegale.

Astfel, au fost descoperite într-o zonă împădurită din apropierea localității de frontieră Dumbrăveni, șase persoane, despre care existau suspiciuni că au intrat ilegal în România.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției, unde s-a stabilit că sunt cinci adulți cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani și un minor în vârstă de 10 ani, cetăţeni din Siria.

La cercetări, aceștia au declarat că au intrat ilegal în ţară cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetăţenii străini fiind preluați, conform Acordului de readmisie între România și R. Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din statul vecin.

De asemenea, acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. aflaţi într-un elicopter.

  • Șase sirieni depistați de polițiștii de frontieră constănțeni
  • Șase sirieni depistați de polițiștii de frontieră constănțeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe