In ultima perioada, politistii de frontiera au inregistrat tot mai multe cazuri de falsificare a documentelor ce justifica deplasarea in Romania, numai in ultimele 48 de ore fiind depistate sase persoane care s-au prezentat pentru a intra in tara, la diferite puncte de trecere a frontierei cu acte falsificate. Tuturor celor implicati, politistii de frontiera le-au intocmit lucrari penale pentru savarsirea infractiunilor de uz de fals si complicitate la uz de fals, urmand a fi prezentati procurorilor, pentru luarea masurilor prevazute de lege.
* In data de 20.11.2006, in jurul orei 17.30, la P.T.F. Sculeni - judetul Iasi, s-au prezentat pentru a intra in tara patru cetateni moldoveni, Maia N., Tatiana V., Angela B. si Alexandru B., cu varste cuprinse intre 23 si 34 de ani.
Cei patru moldoveni au declarat ca se deplaseaza in Romania pentru a obtine vize de calatorie in Croatia, prezentand in acest sens adeverinte eliberate de rezentanta diplomatica a statului respectiv.
In urma verificarilor la efectuate, lucratorii nostri au constatat ca cei in cauza nu s-au prezentat la ambasada pentru a-si ridica adeverintele, iar semnatura consulului nu este autentica, actele fiind false.
Politistii de frontiera le-au intocmit celor patru moldoveni lucrari penale sub aspectul savarsirii infractiunii uz de fals, urmand a fi prezentati procurorilor pentru luarea masurilor legale ce se impun.
* Ieri, in jurul orei 14.00, la P.T.F. Galati - Rutier, s-au prezentat pentru a intra in tara Iuri D., in varsta de 25 de ani, si Iuri C., in varsta de 31 de ani, ambii cetateni moldoveni.
Cei doi au incercat sa isi justifice calatoria in Romania cu ajutorul a doua invitatii ce aveau antetul unor birouri notariale din Bucuresti.
Lucratorii nostri au efectuat verificari la aceste birouri notariale si au descoperit ca acestea nu au autentificat sau inregistrat invitatiile prezentate de cei doi, documetele fiind susceptibile a fi false. Moldovenii au declarat ca au invitatiile de la o cunostinta ce a sustinut la le-a autentificat in Bucuresti.
Politistii de frontiera le-au intocmit celor doi barbati lucrare penala sub aspectul savarsirii infractiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals, si urmeaza sa fie prezentati procurorile pentru a lua masurile prevazute de lege.