Şaisprezece cetățeni străini, ascunși într-un camion cu recipiente destinate depozitării alimentelor


Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliţiei de Frontieră Calafat au depistat șaisprezece cetățeni străini care nu dețineau documentele necesare pentru a călători în spaţiul Schengen și au încercat să intre ilegal în România, ascunși într-un automarfar. 

În data de 12 noiembrie 2026, în jurul orei 04:00, pe DN 56, în parcarea din proximitatea Stației de taxare a podului Calafat-Vidin, polițiștii de frontieră români, în cooperare cu polițiștii bulgari și lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat, au desfășurat o acțiune de tip BLITZ.

Cu această ocazie, a fost selectat pentru control un camion înmatriculat în Slovacia, condus de un cetățean turc în vârstă de 36 de ani, care circula pe ruta Turcia–Polonia și transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, recipiente destinate depozitării alimentelor.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că şnurul asigurator a fost tăiat și înlocuit. Astfel, la deschiderea automarfarului, au fost descoperite, ascunse în interior, printre marfa transportată, șaisprezece persoane care au declarat că sunt cetățeni din Iran și Irak.

În cadrul verificărilor, a rezultat că persoanele nu dețineau documente valabile care să îi permită trecerea frontierei și călătoria în spațiul Schengen, conform prevederilor legale.

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de trafic de migranți și trecere frauduloasă a frontierei de stat, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale de către unitatea de parchet.

La scurt timp, grupul de șaisprezece persoane a fost preluat de către autoritățile bulgare, pentru continuarea cercetărilor.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu partenerii instituționali, continuă să desfășoare acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, în vederea asigurării securității granițelor României și a unei gestionări eficiente a fluxurilor migratorii.

  • Şaisprezece cetățeni străini, ascunși într-un camion cu recipiente destinate depozitării alimentelor
  • Şaisprezece cetățeni străini, ascunși într-un camion cu recipiente destinate depozitării alimentelor
  • Şaisprezece cetățeni străini, ascunși într-un camion cu recipiente destinate depozitării alimentelor

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe