Pe întreaga perioadă a minivacanţei de Rusalii, zilnic, peste 3.900 de polițiști de frontieră, s-au aflat la datorie. Aceștia au facilitat tranzitarea frontierei pentru participanții la trafic și au oferit sprijin cetățenilor în toate situațiile.
Întrucât în perioada minivacanței au fost temperaturi ridicate la nivelul întregii ţări, iar traficul la graniță a fost intens, în principalele puncte de frontieră - Nădlac II, Borș, Giurgiu și Vama Veche, au fost amplasate puncte de prim ajutor, cu sprijinul colegilor de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
A fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere și au fost suplimentate arterele de control pe ambele sensuri de deplasare. Acolo unde situația a impus-o, au fost folosite echipamentele mobile de control aflate în dotarea polițiștilor de frontieră.
De asemenea, efectivele Gărzii de Coastă au asigurat controlul frontierelor maritime, monitorizarea și supravegherea maritimă pentru siguranța și securitatea la Marea Neagră.
Deși tranzitul prin punctele de frontieră a fost unul foarte intens, în urma măsurilor dispuse, acesta s-a desfăşurat cu operativitate. Astfel, în perioada 21-24 iunie, prin punctele de frontieră au efectuat formalitățile de control aproximativ 1,2 milioane persoane, cetățeni români și străini şi peste 340.000 mijloace de transport.
În continuare, cea mai tranzitată frontieră a fost cea cu Ungaria pe unde, în același interval de timp, au efectuat formalitățile 400.000 persoane cu peste 149.000 de mijloace de transport, pe ambele sensuri de deplasare. Cel mai tranzitat punct de la granița cu Ungaria a fost Nădlac II, unde au efectuat formalitățile de control 223.000 persoane și 74.000 mijloace de transport.
Valori ridicate de trafic s-au înregistrat și la graniţa cu Bulgaria care a fost tranzitată de aproximativ 392.000 de persoane și peste 118.000 de mijloace de transport. Cel mai utilizat punct de frontieră de la granița cu vecinii bulgari a fost Giurgiu-Ruse, unde au efectuat formalitățile de control 142.000 persoane și 42.000 mijloace de transport.
Totodată, în perioada minivacanței, au fost efectuate peste 19.000 verificări în aplicația eDAC, iar în incinta aeroporturilor au fost descoperiți mai mulţi cetăţeni care au încercat să iasă din ţară deși nu îndeplineau condițiile legale. Printre aceștia s-au numărat minori neînsoțiți sau fără documente justificative dar și cetățeni români adulți care aveau documentele anulate.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă, respectiv punctele de trecere şi „frontiera verde”, în această perioadă poliţiştii de frontieră au constatat:
- 483 de infracţiuni şi contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării, în valoare de peste 380.000 lei;
- Au fost aplicate sancțiuni contravenţionale în valoare de peste 200.000 lei;
- nu s-a permis intrarea în ţară a 100 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 62 cetăţeni români din diferite motive legale.
În toată această perioadă, Poliţia de Frontieră a acționat în sistem integrat alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în special pentru fluidizarea traficului de persoane și mijloace de transport în mod eficient, dar și pentru gestionarea cazurilor apărute.