Politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului
Judetean al Politiei de Frontiera Botosani, impreuna cu specialisti
din cadrul Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna,
sub coordonarea Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani, au
reusit anihilarea unei retele de falsificatori de documente
romanesti - carti de identitate romanesti si permise de conducere -
care actiona pe raza judetelor din Moldova, formata din patru
cetateni romani.
In perioada 04 - 05 iulie 2009, politistii de frontiera botosaneni
impreuna cu specialistii din cadrul Directiei Generale de
Informatii si Protectie Interna, au declansat, concomitent, mai
multe descinderi, in Botosani si Bacau, la imobilele detinute sau
utilizate de catre cei patru cetateni, sprijiniti de Serviciul de
Combatere a Crimei Organizate Botosani si Brigada de Combatere a
Crimei Organizate Bacau, Inspectoratul de Politie al Judetului
Botosani, Inspectoratul de Politie al Judetului Bacau si
Inspectoratul de Jandarmi al Judetului Botosani.
In urma perchezitiilor, au fost ridicate documente susceptibile de
a fi falsificate, diferite inscrisuri, tehnica de calcul, suporti
optici, materiale necesare confectionarii acestor documente si sume
de bani in lei si valuta.
De asemenea, unul dintre membrii gruparii a fost prins in flagrant
in timp ce intra in posesia unui pachet continand mai multe
documente de identitate, succeptibile de a fi falsificate.
INVESTIGATIILE
Incepand cu luna aprilie 2009, politistii de frontiera botosaneni, impreuna cu specialisti din cadrul Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna, sub coordonarea Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani, au desfasurat activitati operative complexe pentru monitorizarea unor persoane suspecte de savarsirea infractiunilor de fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals.
Initial, in atentia politistilor de frontiera au intrat Gh.L., de 54 ani si S.B., de 36 ani, ambii din Botosani. Ulterior, pe durata monitorizarii, au fost identificati si complicii lor, care domiciliaza in Bacau, respectiv I.M., de 43 ani si V.C., de 50 ani.
Cei patru cetateni romani au confectionat si comercializat mai multe carti de identitate si permise auto, obtinand sume importante contra pachetelor cu documente false.
Pentru identificarea si retinerea acestor persoane, au fost implicate mai multe structuri ale Ministerului Administratiei si Internelor, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Botosani, scopul fiind probarea intregii activitati infractionale si tragerea la raspundere a celor vinovati.
RETEAUA
In urma investigatiilor efectuate si a monitorizarii persoanelor, politistii de frontiera au stabilit ca falsificatorii, avand contacte in mediile infractionale, cu ajutorul a diverse persoane, racolau cetateni interesati sa obtina documente de identitate si permise de conducere falsificate, contra unor sume de bani.
Odata racolat "clientul", in cateva zile falsificatorii ii confectionau documentele solicitate, urmand ca acestea sa ii fie inmanate in locul ales de "vanzator".
Pretul solicitat de falsificatori era cuprins intre 1.200 - 1.500 euro pentru un "pachet", ce continea o carte de identitate si un permis de conducere false.
De asemenea, anchetatorii au stabilit ca liderul gruparii - L.Gh. - a obtinut, in urma activitatii infractionale derulate, peste 50.000 euro.
PEDEAPSA
In urma informatiilor detinute si a monitorizarii activitatii persoanelor, politistii de frontiera impreuna cu specialisti din cadrul Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna au reusit sa documenteze intreaga activitate infractionala a celor implicati.
Intreaga actiune de monitorizare s-a finalizat la data de 05 iulie 2009, prin executarea a trei mandate de aducere privind pe Gh.L, I.M., si C.V.L., acestia fiind prezentati procurorilor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Botosani in vederea luarii masurilor legale.