"Recidivisti" retinuti la frontiera

Politistii de frontiera bihoreni au depistat doi indieni si un cetatean din Sri Lanka, care doreau sa ajunga ilegal in Spatiul Schengen.
Cetatenii indieni erau cercetati pentru savarsirea infractiunilor de trafic de migranti si tentativa de trecere ilegala a frontierei.

In cursul zilei de vineri, in jurul orelor 13.30, politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Valea lui Mihai, jud. Bihor, actionand in baza unor informatii, au oprit pentru control - la aproximativ 1.200 m. de frontiera - un autoturism, inmatriculat in jud. Timis care se deplasa pe comunicatia Valea lui Mihai - Nyirabrany.

In autoturism, alaturi de conducatorul auto - cetateanul roman Adrian B., de 53 ani - se mai aflau doi cetateni indieni si un cetatean din Sri Lanka, cu varste cuprinse intre 27 si 34 de ani, care s-au legitimat, la controlul efectuat de lucratorii nostri, cu documente temporare de identitate pentru solicitantii de azil.

Avand in vedere cele constatate, politistii de frontiera au condus persoanele la sediul Sectorului P.F. din localitate, pentru stabilirea identitatii reale a celor trei cetateni, precum si a scopului prezentei lor in zona de frontiera.

Din declaratiile acestora si din verificari, a rezultat ca soferul, Adrian B., a fost contactat telefonic de un cetatean strain, care in schimbul sumei de 400 lei, trebuia sa transporte, pana in Baia Mare, trei persoane.

In acest sens, in dimineata zilei de 04.07., cetateanul roman s-a intalnit cu cetatenii straini, in parcarea unui supermarket din Timisoara, pentru a efectua cursa pentru care se intelesesera. In momentul in care acestia se indreptau spre iesirea localitatii Valea lui Mihai, spre granita, politistii frontiera au intervenit, procedandu-se la retinerea intregului grup.

Cele trei persoane retinute intentionau sa treaca ilegal frontiera in Ungaria, cu scopul de a ajunge in Occident, pentru a-si gasi un loc de munca. Cetatenii indieni au fost depistati in cursul zilei de 29.06., cand alaturi de alti sase conationali si ajutati de doi romani intentionau sa paraseasca, tot ilegal, teritoriul tarii noastre. La acea data, a fost intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, fiind cercetati in stare de libertate.

Politistii de frontiera au intocmit si pentru a doua fapta comisa de cetatenii straini actele premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, cercetarile fiind continuate in vederea stabilirii intregii activitati infractionale.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe