Prins in flagrant dupa ce a incercat sa mituiasca un politist de frontiera

La sesizarea unui politist de frontiera, in data de 14.09.2007, lucratorii Directiei Generale Anticoruptie - Biroul Anticoruptie pentru judetul Galati, sub indrumarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Galati, au realizat prinderea in flagrant a unui cetatean moldovean care a oferit suma de 300 euro unui lucrator din cadrul I.J.P.F. Galati pentru a-i permite introducerea in Romania, a unei cantitati de tigari fara documente legale.

Totul a inceput in urma cu cateva zile, in P.T.F. Galati-Feroviar, cand cetateanul R. Moldova, Badica V. a cerut "sprijinul" unui politisit de frontiera pentru a introduce ilegal in tara, la o data ulterioara, o cantitate insemnata de tigari. In schimbul acestui "serviciu", politistului de frontiera i s-a promis suma de 800 lei.

Agentul a informat imediat conducerea inspectoratului judetean al politiei de frontiera despre propunerea individului pentru a fi luate masurile de realizare a flagrantului.

Astazi, in jurul orei 02.30, cel in cauza s-a prezentat pentru a intra in tara, calatorind ca pasager intr- un tren care circula pe ruta Ucraina - Romania.

Inainte de ajunge in punctul de trecere a frontierei, cetateanul moldovean a aruncat din tren tigarile pe care dorea sa le introduca ilegal in Romania. Lucratorii nostri au recuperat cele 6.973 pachete tigari, marca "Plugaru", din zona Garii Larga.

La controlul de frontiera, cetateanul moldovean i-a transmis agentului din cadrul P.T.F. Galati Feroviar ca tigarile au fost deja descarcate, incercand sa ii ofere suma de 300 euro, pentru presupusul sprijin.

Politistul de frontiera l-a refuzat si l-a invitat in birou pentru clarificarea situatiei. Aici, cetateanul moldovean a insistat ca politistul de frontiera sa primeasca suma de bani mai sus amintita, sperand ca astfel de tranzactii sa se realizeze si pe viitor.

In acest moment, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Galati si ofiterii D.G.A. au realizat prinderea in flagrant a cetateanului moldovean.

Totodata, in urma extinderii cercetarilor, s-a stabilit ca barbatul face parte dintr-o filiera care introducea tigari in Romania, fara respectarea legislatiei in vigoare. Din acest grup, mai facea parte si un alt cetatean moldovean, care la randul sau incercase mituirea politistilor de frontiera, oferindu-le aceeasi suma de bani.

Celor doi cetateni moldoveni li s-a intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de dare de mita, fapta prevazuta si pedepsita de art. 255 din C.P., fiind retinuti pe baza de ordonanta pentru 24 ore.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe