Politistii de frontiera se pregatesc pentru
afluxul de calatori din punctele de trecere a frontierei, generat
de apropierea sarbatorilor pascale.
Cele mai tranzitate frontiere vor fi cele aflate la granita cu
Ungaria si Bulgaria, fapt pentru care la nivelul Politiei de
Frontiera Romane au fost dispuse o serie de masuri, menite sa
fluidizeze traficul si sa reduca timpul de asteptare.
Aproximativ 3.500 politisti de frontiera vor desfasura, zilnic, in
aceasta perioada, activitati de supraveghere si control a
frontierei de stat, iar peste 200 de ofiteri vor fi implicati in
actiuni de control, sprijin si indrumare.
In perioada sarbatorilor pascale ale anului trecut, s-a inregistrat
un trafic de aproximativ 700.000 persoane care au tranzitat
frontiera romana.
Apropierea sarbatorilor pascale readuce in tara multi dintre cetatenii romani stabiliti legal in strainatate, pentru a-si petrece aceste zile impreuna cu familia si rudele, dar si tot mai multi cetateni straini care doresc sa-si petreaca cateva zile de vacanta in Romania.
Ca urmare a acestui fapt, in punctele de trecere, in special cele de la frontiera romano-ungara, se vor inregistra cresteri ale traficului de persoane si mijloace de transport.
Pentru evitarea aglomerarilor si realizarea unui control operativ si fluent, Politia de Frontiera Romana va lua masuri de suplimentare a numarului personalului care desfasoara activitati in punctele de trecere si, de asemenea, in functie de situatie, va mari numarul arterelor de control, atat pe sensul de intrare in tara cat si pe cel de iesire.
Totodata, vor fi intreprinse masuri pentru gestionarea eficienta a situatiei operative, respectiv prevenirea si combaterea actelor ilegale transfrontaliere.
In urmatoarea perioada, aproximativ 3.500 politisti de frontiera vor desfasura, zilnic, activitati de supraveghere si control a frontierei de stat si peste 200 ofiteri vor fi implicati in actiuni de control, sprijin si indrumare pentru a se asigura de respectarea conditiilor specifice de lucru la nivelul structurilor subordonate.
In perioada sarbatorilor pascale ale anului trecut (24.04 - 30.04.2008), la frontiera romana, au fost inregistrate peste 730.000 treceri persoane, din care aproximativ 430.000 au fost cetateni romani si 300.000 cetateni straini, cele mai tranzitate fiind punctele de trecere din vestul si sudul tarii.
Masuri:
Conducerea Politiei de Frontiera Romane a luat masuri pentru realizarea unui control de frontiera eficient si fluent, care constau in:
derularea unui control operativ si civilizat, sens in care, s-au dispus masuri de suplimentare a personalului care-si desfasoara activitatea la controlul documentelor; cresterea numarului arterelor de control din punctele de frontiera, pe sensul de intrare sau iesire din tara, dupa caz; constituirea unei rezerve de personal, atat la sediul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, cat si in cadrul structurilor teritoriale, formata din ofiteri specializati care vor fi pregatiti sa actioneze in cazul in care se va impune; asigurarea unei supravegheri sporite a frontierei de stat, prin aplicarea masurilor legale pentru prevenirea si combaterea infractionalitatii transfrontaliere; detasarea de ofiteri din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, cu rol operativ si de coordonare, in punctele de frontiera importante, in vederea monitorizarii traficului, precum si pentru indrumarea si sprijinirea colegilor care isi desfasoara activitatea la controlul de frontiera; mentinerea in stare de operativitate a tuturor mijloacelor de comunicatii si informatica, pregatirea personalului din subordine in vederea asigurarii interventiei rapide, in zona de competenta, pentru rezolvarea situatiilor deosebite si fluidizarea fluxului la nivelul structurilor Politiei de Frontiera Romane; intensificarea relatiilor de conlucrare si colaborare cu celelalte structuri ale Ministerului Administratiei si Internelor, cu autoritatile de frontiera ale statelor vecine, precum si cu administratia publica locala.Recomandari:
In vederea evitarii aglomerarilor ce pot aparea din cauza suprasolicitarii, din punct de vedere al tranzitului principalelor puncte de trecere de la frontiera cu Bulgaria si Ungaria, Politia de Frontiera Romana recomanda tuturor participantilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontiera comune existente la granita, dupa cum urmeaza:
pe frontiera romano-ungara: pe raza jud. Timis: P.T.F. Cenad - Kiszombor; pe raza jud. Arad: P.T.F. Nadlac - Nagylak; P.T.F. Turnu - Batonnya; P.T.F. Varsand - Gyula; pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta - Mehkerek; P.T.F. Bors - Artand; P.T.F. Valea lui Mihai - Nyirabrany; P.T.F. Sacuieni - Letavertes; pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni - Vallaj; P.T.F. Petea - Csengersima; pe frontiera romano-bulgara: pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu - control pe diagonala; pe raza jud. Constanta: P.T.F. Vama Veche - pe teritoriul roman; P.T.F. Ostrov - Silistra - pe teritoriul bulgar; P.T.F. Negru Voda - Kardam - pe teritoriul bulgar; pe raza jud. Dolj: P.T.F. Bechet - pe teritorul roman; P.T.F. Calafat - pe teritoriul roman.Reamintim tuturor participantilor la traficul transfrontalier ca, in situatia in care sunt nemultumiti de modul in care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, pot suna la numarul de telefon (prefix).959 pentru teritoriu si 021.9590 pentru Bucuresti, unde aspectele semnalate vor fi preluate de catre politistii de frontiera care vor actiona in consecinta, legal, de la caz la caz.
Mentionam ca informatii privind punctele de trecere a frontierei si timpii de asteptare inregistrati sunt disponibile pe pagina de internet a Politiei de Frontiera Romane: www.politiadefrontiera.ro.